CEO-ul Xiaomi, Lei Jun e tare optimist cu privire la viitorul companiei pe care o conduce, afirmând recent că vede Xiaomi drept cel mai mare producător smartphone din lume în maxim 5-10 ani. Lei Jun e supranumit și "Steve Jobs al Chinei" și inițiativele sale tech au fost mereu de succes.
Xiaomi a avut un an bun, 2014 urmând să aducă aproximativ 60 de milioane de terminale mobile livrate către clienți. Pentru 2015 se estimează atingerea a 100 de milioane de unități, iar ultimele 12 luni au marcat și debutul acestui brand în noi teritorii: Singapore, Hong Kong, Taiwan, Malaezia, Indonezia și India. și asta ca să nu mai spunem că Xiaomi a depășit Samsung și Apple pe piața din China.
Lei Jun estimează că în următorul an baza de clienți Xiaomi va fi în jur de 200 de milioane, iar extinderea globală a companiei va începe de la aceștia. Rețineți că evoluția celor de la Xiaomi e bazată pe prețuri reduse pentru hardware de top pe terminale midrange și high end. Mă gândesc ce explozie va înregistra brandul când vor lansa inca o tableta, mai multe televizoare, brățări de fitness și telefoane de nișă, precum cameraphone-uri, selfie phone-uri, handseturi rezistente la apă sau telefoane muzicale.


