Apple iPhone XS MAX Unboxing: Cel mai mare iPhone ajunge la Mobilissimo.ro şi e mai comod decât credeam (Video)

2.381 ori
<b>Apple iPhone XS MAX Unboxing: Cel mai mare iPhone ajunge la Mobilissimo.ro şi e mai comod decât credeam (Video)</b>Momentul mult-așteptat este aici și astăzi facem cunoștiință cu nimeni altul decât iPhone XS Max, cel mai mare iPhone din istorie ce adoptă un ecran cu diagonală de 6.5 inch. Descoperim împreună prin clipul de mai jos care sunt primele impresii

Apple a anunţat pe 12 septembrie 3 noi iPhone-uri, care erau fix cum le înfăţişau zvonurile: unul mare, unul la fel şi unul colorat. Noi am pus mâna pe cel mare, probabil cel mai inovator dintre cele 3, fie şi numai pentru faptul că păşeşte în tărâmul unei diagonale neexplorate de firmă din Cupertino. Apple iPhone XS MAX este scos din cutie de Mobilissimo.ro mai jos şi voi îl găsiţi la Quickmobile.ro de la 5.899 lei (sau chiar mai puţin dacă folosiţi cuponul de reducere QUICK202).

Apple iPhone XS MAX Unboxing

Terminalul se vinde în variante de 64 GB (5.899 lei), 256 GB (6.699 lei) şi 512 GB (7.799 lei). Vine pe auriul cel nou, Space Gray şi Silver. Cutia este clasică Apple, nu mai mare decât cea folosită pentru iPhone 8 Plus şi în cea găsim încărcătorul (cu adaptor oferit la pachet de Quickmobile), căştile Apple EarPods cu conector Lightning, cheiţa SIM, manuale şi cablul Lighting to USB. Nici urmă de adaptor Lightnting to 3.5 mm de această dată.

Apple EarPods

Prima impresie? iPhone XS MAX e mai compact şi mai uşor decât mă aşteptam. Greutatea de 208 de grame este bine distribuită şi echilibrată pe un corp pe care nu îl simt cu mult mai mare decât cel al lui iPhone 8 Plus. Măsoară 7.7 mm în talie, subţire după pretenţiile vremurilor şi vine cu un ecran OLED care arată spectaculos şi are o diagonală de 6.5 inch. Afişează o rezoluţie de 2688 x 1242 pixeli, are şi HDR, contrast ratio de 1.000.000:1 şi suportă True Tone şi wide color, dar şi 3D Touch.

Cheita Apple iPhone XS MAX

Corpul telefonului este rezistent la apă şi praf, fiind certificat IP68, iar terminalul are la interior un procesor Apple A12 Bionic şi 4 GB RAM. Dacă predecesorul Apple A11 a făcut să tuşească un Core i5, vă daţi seama ce avem aici. În spate se află o cameră duală de 12 MP + 12 MP, ambii senzori stabilizaţi optic, unul cu obiectiv wide şi unul cu telephoto. Avem şi un bliţ Quad LED, filmare 4K la 60 FPS şi două funcţii noi: Smart HDR şi reglaj F Stop după realizarea capturii Portret.

Apple iPhone XS Max Scos din cutie

Prima funcţie este una pe baza inteligenţei procesorului şi acolo unde HDR-ul normal combină 3 cadre, Smart HDR scoate untul din dynamic range combinând 9 cadre. Reglajul F Stop ne permite să umblăm la gradul de blurare al capturii Portrait şi după ce am făcut poza şi chiar să bluram anumite zone din cadru. Există şi camera selfie de 7 MP, ascunsă în breton şi avem şi mecanismul de autentificare facială TrueDepth, care se lasă cu Face ID.

Apple iPhone XS Max Unboxing

Nici urmă de buton Home evident. Toate acestea sunt integrate într-un corp din sticlă şi metal (oţel inoxidabil, că săbiuţa cu care am desfăcut pachetul), iar telefonul aduce şi suport Animoji, Memoji, iOS 12, GPS, Glonass, NFC şi Bluetooth 5.0. Avem şi Gigabit LTE, difuzoare stereo, iar ecranul suportă 120 Hz Touch Sensing. Bateria are capacitate de 3174 mAh, iar acum la captura video avem înregistrare audio stereo.

Cam acestea ar fi dotările şi noutăţile telefonului şi la prima vedere se anunţă o unealtă de gaming şi consum media perfectă. Rămâne să ne convingem dacă Smart HDR e chiar revoluţionar şi în ce măsură performanţele sparg topurile actuale. Telefonul îl găsiţi la Quickmobile de la 5.899 lei.

Apple iPhone XS MAX Unboxing

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×