În cadrul lui Google I/O 2018, conferinţa inaugurată ieri seară, am aflat detalii despre viitorul lui Google Assistant. Pe lângă faptul că poate purta conversaţii telefonice fix ca un om, asistentul virtual a primit şi noi parteneriate.
Până la final de an va putea comunica în 30 de limbi şi în 80 de ţări. Google Assistant va fi capabil şi să asculte atât prima voastră comandă/cerere, dar şi ceea ce urmează după, fără a fi nevoie de un "Hey Google" extra. Google numeşte această funcţie "Continued Conversations". Practic putem să îi spunem lui Google în aceeaşi comandă să ne dea play la o melodie şi să închidă lumina.
O altă noutate este colaborarea cu firme mari din zona food/băuturi, precum Domino's, Starbucks, DoorDash sau 7-Eleven, pentru a facilita livrările la domiciuliu prin comenzi direct în Assistant. Asistentul a primit şi noi voci, 6 la număr, printre care o regăsim şi pe cea a muzicianului John Legend, reconstituită cu ajutorul Google WaveNet. Toate cele 6 noi voci vor apărea până la final de an.
Vă recomand să citiţi şi acest articol şi să vedeţi cât de bine imita Google Assistant un om, prin funcţia nouă Duplex.