Mobicast #228: Podcast/Videocast despre lansare Asphalt 9, Xiaomi Mi A2 anunţat, Samsung trollează Apple, scăpări Xperia

704 ori
<b>Mobicast #228: Podcast/Videocast despre lansare Asphalt 9, Xiaomi Mi A2 anunţat, Samsung trollează Apple, scăpări Xperia</b>S-a mai dus o săptămână și în vreme ce ne pregătim pentru ultima lună de vară, discutăm astăzi despre ce s-a mai întâmplat în zona tech în ultimele 7 zile. Am avut lansări interesante de smartphone-uri, dar și un debut de joc din seria

Dacă e weekend, atunci e momentul pentru un nou Mobicast, podcast şi videocast săptămânal. A fost o săptămână ceva mai relaxată, marcată de o singură lansare importantă, cea a telefoanelor Xiaomi Mi A2 şi Mi A2 Lite. Între timp a sosit la noi în ţară brandul Tesla, nu cel american, ci ce sârbesc de televizoare şi telefoane, sau tablete. Apoi a debutat Asphalt 9 şi i-am făcut imediat review, Samsung a început să trolleze iar Apple cu o serie de reclame, iar Xperia XZ3 şi Xperia XA3 au avut parte de scăpări. Toate acestea, plus răspunsuri la întrebări şi nişte FAIL şi WIN aveţi mai jos.

Ştiri:

1. Compania Tesla, cea din Serbia, nu cea a lui Elon Musk a adus produsele pe piaţa din România, inclusiv televizoare, tablete şi telefoane. Modelele TV cu Android şi 4K sună interesant.

2. Vladimir Putin i-ar fi dat lui Trump o minge Adidas cu un chip NFC care e vulnerabil la hackuri. Trump a acceptat-o cu două mâini, prea lejer…

3. Fortnite în versiunea Android ar putea fi păstrat exclusiv pentru Samsung Galaxy Note 9, deci ar putea sosi pe 9 august, cu terminalul. Ar putea fi controlat cu noul S Pen.

4. Oppo Find X dezamăgeşte la testul de rezistenţă, pentru că se îndoaie prea uşor şi e vulnerabil în zona porţiunii glisante, care "joacă". JerryRigEverything ne arată ce nu merge bine.

5. Samsung a confirmat bateria de 4000 mAh pentru Galaxy Note 9 în cadrul unui teaser video. Ar urma să sară de o zi de utilizare medie.

6. Sony Xperia XZ3 a fost dezvăluit în randări 3D şi un video marca @OnLeaks. Toate sunt bazate pe dimensiuni scăpate de partenerii Xperia, deci designul este autentic. Arată mai bine decât Xperia XZ2 Premium.

7. Xperia XA3 a fost certificat oficial de EEC şi ar putea sosi la IFA 2018. E cam devreme pentru el, XA2 sosind cu câteva luni în urmă

8. Allview Soul X5 a primit un teaser, pe bază de procesor MediaTek Helio P22 şi ar urma să vină cu funcţii AI, breton şi deblocare facială

9. Xiaomi Mi A2 a devenit în sfârşit oficial, cu un Android curat şi dotări midrange solide. Apare şi versiunea Mi A2 Lite, cu breton, şi o baterie generoasă.

10. Samsung a început iar trollingul la adresa Apple, cu o serie de spoturi care ironizează accesoriile şi adaptoarele, încărcarea lentă, bretonul, performanta şi camera

11. O serie de terminale Huawei au fost puse pe lista neagră de VLC după recenzii negative primite de aplicaţii. Se pare că Huawei nu administrează bine resursele din fundal.

12. Panasonic a lansat tableta Toughbook L1, un terminal rugged cu ecran de 7 inch şi dotări low end, ce ajunge la 1499 dolari. E bun pentru zona industrială, dar mult prea scump.

FAIL şi WIN:

FAIL: Samsung a anunţat o listă cu 8 telefoane Galaxy care au avut actualizarea la Android Oreo până în decembrie. Şi Galaxy Tab S3 e amânat până la toamnă. FAIL!

WIN: Asphalt 9 mi-a depăşit cele mai bune aşteptări şi merită cu prisosinţă un WIN săptămâna asta. E vorba de super grafică, divertisment, control şi soundtrack. Peste orice NFS de mobil.

Întrebări:

Am trecut şi la întrebări şi am apreciat maxim că aţi pus întrebări multe şi pe Forum. Un mare thumbs up pentru voi! M-aţi întrebat (pe nedrept) de ce promovez brandul ZenFone aşa des, care a fost cel mai de succes flagship Huawei din Seria P9 şi dacă am văzut serialul "Prison Break". Cineva a avrut să ştie şi ce să aleagă între Xiaomi Mi A2 şi Xiaomi Mi Max 3, iar altcineva mi-a cerut părerea despre investiţia Google în KaiOS, platforma de feature phones.

Am făcut şi recomandări de telefoane cu preţuri între 1000 şi 1100 de lei, dar şi telefoane între 1000 şi 2000 de lei. Am primit cerere de review pentru Xiaomi Mi A2, am încercat să îmi dau seama care e faza cu notch-urile la telefoane şi am ales între Xiaomi Redmi 5 Plus şi Xiaomi Redmi Note 5. Mi-aţi cerut părerea despre sosirea lui Android P pe Huawei P20 Lite şi m-aţi întrebat ceva trăznit: dacă cred în extratereştri sau nu.

Am vorbit puţin şi despre neajunsurile lui Huawei Mate 10 Lite.

Diverse:

În secţiunea Diverse am vorbit despre Asphalt 9, joc gratuit pe iOS şi Android. Are un control simplificat dar implementat deştept, un super soundtrack cu Papa Roach şi Fall Out Boy, efecte Nitro mai spectaculoase şi 50 de maşini la dispoziţie. Avem din start un Mitsubishi Lancer Evolution, apoi BMW Z4 şi un Camaro. Evident e freemium şi avem unităţi benzină pentru fiecare maşină, dar cum garajul e generos nu avem probleme. Vă recomand cu căldură jocul şi avem şi o recenzie pentru el deja. Curse cam scurtuţe totuşi...

Am discutat apoi despre Far Cry 5 Lost on Mars, un DLC care va duce pe planeta Marte să vă bateţi cu păianjenii. Lupta cu rednecks se transformă într-un soi de Lost Planet. Lucrurile devin şi mai trăznite. Am mai amintit şi de acel concert cover Tool, cu formaţia românească Blame Hofmann, care s-a comportat fix ca TOOL, doar că având un solist timid. Au cântat în Quantic Club, în Bucureşti, dar le-a lipsit acel "ceva".

Au cântat prea mult ca artiştii originali şi nu au adăugat şi ei o notă în plus, un acord extra, un solo, ceva, orice. Revin la jocuri şi am fost foarte dezamăgit de portarea lui Hello Neighbor pe iOS. Are defecte la control, personajele se blochează în texturi, thumbstick-ul nu răspunde şi e foarte greu să apuci şi arunci obiecte. Nici grafica deformată nu prea mă impresionează. Poate după un patch... Găsiţi jocul şi pe Android.

Am mai vorbit despre jocul "Stormfall Saga of Survival", un fel de "Last Day on Earth" în varianta medievală, dar şi despre sosirea lui Alto's Odyssey pe Android. Am încheiat cu noul album Halestorm, cu o solistă cu potenţial mare vocal şi piesa "Do Not Disturb" la care îmi place basul. Nu puteam să uit şi de nişte păpică, aşa că am vorbit despre Flatbread Pizza de la Pizza Hut, care chiar e light, pizza de seară şi de vară, care nu pică greu.

E cu dovlecei, roşii cherry, 4 brânze, pesto, pui, numai chestii light şi o cocă foarte, foarte subţire. Preţuri un pic piperate pentru o pizza care pliată e cât un sandwich cu 2 felii de pâine. Am încheiat amintindu-vă că pe 29 iulie seara e meciul Dinamo - Steaua şi chiar dacă ţin cu Dinamo presimt un 3 1 pentru FCSB... Ne reauzim săptămâna viitoare, cu un iPad nou în teste şi jocuri noi

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
×