Turul Magazinelor #497: Huawei P20 Lite la preţ bun, convector electric de podea la sumă excelentă şi un sound bar bunicel

Autor:  | Publicat în:  Reduceri  Retaileri 1.155 ori
<b>Turul Magazinelor #497: Huawei P20 Lite la preţ bun, convector electric de podea la sumă excelentă şi un sound bar bunicel</b>Pentru că mâine este weekend și pentru că unii dintre voi se gândesc inevitabil și la ceva cumpărături online, ne-am gândit să vă livrăm acum pe seară un articol din seria Turul Magazinelor. Avem pentru voi o serie de recomandări foarte

Turul Magazinelor de azi ne aduce iarăşi câteva preţuri bune de tot, pentru produse de divertisment, electronice şi electrocasnice. Avem şi un smartphone midrange la o nouă cotă de preţ scăzut, un convector electric pentru cei care nu au primit încă agentul termic în casele lor, dar şi un cuptor cu microunde lar reducere. Pentru divertisment am găsit un soundbar şi un microfon de podcast.

1. Huawei P20 Lite 

Huawei P20 Lite

Huawei P20 Lite a ajuns la o nouă cotă de preţ, sub 1200 de lei la Altex.ro şi vorbim aici despre un smartphone cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare. E unul dintre telefoanele midrange care se descurcă binişor la captura foto, în special când vine vorba de Bokeh/Portrait. Are şi microfoane duale cu reducerea zgomotului de fond şi un look plăcut privirii, mai ales în varianta albastră. Ştie captură Bokeh şi cu camera din spate şi cu cea din faţă şi se descurcă OK şi cu jocurile ca Asphalt 9 sau PUBG Mobile.

2. Cuptor cu microunde Samsung MG23F301TAS

Samsung MG23F301TAS

La eMAG.ro au început Halloween Crazy Days, o serie de reduceri cu ocazia Halloween-ului, iar cu această ocazie am găsit două electrocasnice atractive. Primul este un cuptor cu microunde Samsung cu capacitate de 23 de litri şi putere de 800W. Costă 249 de lei şi are şi grill, bun de wurst, cârnaţi şi pui grill. Are programe speciale de gătit pui, pește sau legume, ajungând la un total de 20 de moduri de gătit presetate.

Interiorul este din ceramică fină şi acest device vine cu o setare specială ECO, cu consum redus de energie în standby.

3. Convector electric de podea Star-Light CFA2000BW

Star-Light CFA2000BW

Oricât ai da drumul la centrală şi oricât ar porni caloriferele cu agent termic de la primărie, la picioare tot îţi va fi frig. Aici intervine un convector electric de podea, care are preţ super accesibil la eMAG.ro, doar 109 lei. Acesta este un model de 2000W, cu 3 trepte de putere şi ventilator turbo. Are protecţie anti răsturnare şi protecţie contra supraîncălzirii. Materialele promoţionale îl promovează ca ideal pentru studenţi.

4. Aspirator fără sac ROWENTA RO3753EA

ROWENTA RO3753EA

La evoMAG.ro am găsit un aspirator fără sac marca Rowenta, un model compact Power Cyclonic de 750 şi cu capacitate de 5 litri. Are preţ de doar 313 lei şi e foarte ergonomic. vine cu un nou cap de aspirare mai performant şi are 2 niveluri de filtrare: filtru de spumă plasat în faţa motorului şi filtru specific poziţionat înainte de orificiul de evacuare a aerului.

Filtrul de spumă este uşor de accesat şi curăţat pentru o performanţă de lungă durată. Rowenta a inclus şi un sistem care reduce zgomotul generat. Raza de acoperire este de 8.8 metri.

5. SoundBar 2.1 Trust GXT 664

Trust GXT 664

Cine vrea un upgrade pentru experienţa cinematografică din sufragerie sau dormitor are la dispoziţie acest sound bar 2.1, un model Trust XGT de 16W. Costă 229 lei la Cel.ro şi se poate conecta lejer la PC sau televizor. Combinaţia de bară de sunet şi subwoofer face ca filmele să se audă excelent, foarte realist. Reţineţi că primiţi aici şi soundbar şi subwoofer, ambele din lemn, pentru un sunet mai bogat şi puternic. Comenzile de bas şi volum sunt uşor de accesat, direct pe soundbar.

6. Microfon cu condensator

Microfon cu condensator

Fie că te visezi noul Andrei Gheorghe sau eşti doar pasionat de podcasturi, ai nevoie de un microfon cu condensator. Eu am găsit unul de calitate şi la preţ bun la GearBest.com, la doar 16.63 dolari. Are un braţ montat profesionist pentru a fi mişcat în poziţia ideală spre gura unui invitat în studio să zicem. Bun şi pentru muzicienii amatori şi cei care fac streaming de jocuri.

Este excelent şi pentru voice over şi are un mecanism cardioid unidirecţional care izolează sursa principală şi minimizează zgomotul de fond.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×