ASUS ZenFone 5z: Design uşor de confundat cu al lui ZenFone 5

947 ori23-07-2018
ASUS ZenFone 5z: Design uşor de confundat cu al lui ZenFone 5

ASUS ZenFone 5z şi ASUS ZenFone 5 arată fix la fel, ceea ce este o problemă. Când dai câteva sute de lei în plus pe un telefon şi ai o "sculă" puternică ai vrea parcă să arăţi lumii că ai un telefon special, nu unul care arată la fel ca midrange-ul din aceeași serie, corect?

Nu strică o nuanţă specială de culoare, o cameră principala mutată în alte parte sau pusă orizontal, breton mai mare sau mai mic, ceva să diferenţieze terminalele. Ca să nu mai vorbim că mulţi pot fi păcăliţi de "băieţi" că ei cumpără un 5z şi când colo e doar un ZenFone 5. În rest, sandwich-ul de sticlă şi metal clasic, cu "şuncă" de aluminiu şi Gorilla Glass 5 în faţă şi spate.

În continuare o să zic ca la ZenFone 5 şi anume că acesta este cel mai comod telefon de 6.2 inch încercat de mine şi poate doar LG G7 ThinQ să mai conteste titlul puţin, fiind mai îngust. Nu alunecă din mână, degetele ajung pe tot ecranul, butoanele sunt comode şi aderenţa e OK. Materialele sunt premium, greutatea e de doar 165 de grame, unde Huawei P20 Pro are 180 de grame, iar acele cercuri concentrice ale sticlei din spate rămân un fel de trademark ASUS.

Şi totuşi... e nevoie de diferenţiere faţă de juniorul ZenFone 5.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 


Taguri: ASUS ZenFone 5Z Asus ASUS ZenFone 5z (ZS620KL) Design look Cum arata Din ce este fabricat Aspect Accesorii Galerie foto Fotografii cu telefonul

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.