OnePlus 7 Pro: Cameră la fel de bună ca rivalii de categorie A, surpriză plăcută la zoom

1.531 ori
<b>OnePlus 7 Pro: Cameră la fel de bună ca rivalii de categorie A, surpriză plăcută la zoom</b>Să o spunem drept: OnePlus nu a fost niciodată o forţa la capitolul cameră. A avut mici zvâcniri ici-colo, precum o filmare OK pe seria OnePlus 6 şi poze bunicele cu ambele modele de anul trecut, dar nu a făcut pasul spre măreţie. În 2019 OnePlus a vrut..

Să o spunem drept: OnePlus nu a fost niciodată o forţa la capitolul cameră. A avut mici zvâcniri ici-colo, precum o filmare OK pe seria OnePlus 6 şi poze bunicele cu ambele modele de anul trecut, dar nu a făcut pasul spre măreţie. În 2019 OnePlus a vrut să se asigura că măcar la dotări hardware ale camerei e în top. Astfel a bifat marea trecere la camera triplă, dar doar pe modelul OnePlus 7 Pro.

Acesta vine cu cameră principală de 48 de megapixeli, cu senzor Sony IMX586, văzut şi pe Honor 20 Pro, ASUS ZenFone 6 şi multe, multe alte telefoane. Oferă şi stabilizare optică şi electronică şi are o deschidere a diafragmei F/1.6. Această cameră combină 4 pixeli în unul singur pentru a captura luminozitate mai mare şi cadre mai detaliate. La pachet vine şi camera numărul 2, cea telephoto, cu rezoluţie de 8 megapixeli, stabilizare optică şi zoom optic 3X.

Video-review OnePlus 7 Pro, secțiunea camera

Şi pentru că tot suntem în 2019 nu putea lipsi camera ultra wide, de 16 megapixeli, cu unghi de captură de 117 grade şi deschidere F/2.2. OnePlus nu s-a zgârcit nici la mecanismele de focalizare şi avem PDAF, telemetru laser şi autofocalizare continuă. Există şi bliţ dual LED aici, iar filmarea se face în 4K la 60 FPS. Super Slow Motion nu avem, aşa că ne mulţumim cu cel de 480 FPS în 720p.

Cât despre moduri speciale de capturi, aici găsim UltraShot, Nightscape, Studio Lighting, Portrait, dar şi un mod Pro cu reglaje de expunere, ISO, balans de alb şi shutter. AI-ul ajuta cu detecţia scenelor şi avem şi captura RAW. O noutate pe telefoanele OnePlus este camera selfie, care vine cu mecanism pop up. A devenit trendy de la Vivo NEX S încoace şi s-a regăsit şi pe Allview Soul X6 Xtreme.

Aici vorbim despre o cameră selfie de 16 megapixeli, cu focalizare fixă şi stabilizare electronică. OnePlus ar fi testat micul mecanism care face să se ridice tot de sute de mii de ori.

Am ajuns şi la galeria foto, care vă arată că telefonul a trecut prin multe, inclusiv un set de poze la Street Food Festival Timişoara 2019, dar şi la festivalul Diskoteca Timişoara. Hai să vedem cum stăm cu capturile pe timp de zi întâi. Aş vrea să menţionez că am avut ca pistolarii două telefoane la brâu şi am "tras" simultan cu OnePlus 7 Pro şi Xperia 1.

A fost o diferenţă clară între cele două, în favoarea OnePlus aş spune. Sony ne arată deseori o pată albă în loc de cer albastru, dar OnePlus îl prezintă în mod realist. Vedem şi norii şi toate nuanţele de albastru. OnePlus 7 Pro nu suferă de supraexpunere, chiar şi în zilele toride.

Sus OnePlus 7 Pro / Jos Sony Xperia 1

A fost o diferenţă clară între cele două, în favoarea OnePlus aş spune. Sony ne arată deseori o pată albă în loc de cer albastru, dar OnePlus îl prezintă în mod realist. Vedem şi norii şi toate nuanţele de albastru. OnePlus 7 Pro nu suferă de supraexpunere, chiar şi în zilele toride. Automat întrece Xperia 1 şi Nokia 9 Pureview din acest motiv.

Se descurcă bine la dynamic range, trecând prin toate culorile în mod realist, fie că vorbim de roşul unui trandafir sau verdele pomilor, sau culorile curcubeului dintr-un vas de mâncare asiatică. Puteţi vedea şi o succesiune de cadre standard/ultra wide în galerie şi vă veţi da seama că la captura wide stăm binişor, mai ales că diferenţele cromatice între camera principală şi cea wide sunt minime.

Parcă totuşi am apreciat mai multe rezultatele camerelor wide de pe Samsung Galaxy S10 şi Huawei P30 Pro, care aveau acel "ceva" care le califica pentru postare în social media. Pe mine m-a surprins şi zoom-ul la OnePlus 7 Pro, mai ales că veneam după acele zvonuri care afirmau că nu e zoom optic 3X autentic. Demontate evident rapid. Avem câteva cadre din parcul IOR cu o barcă în formă de lebăda şi câteva cadre creepy cu antene parabolice şi nori în care nu doar zoom 3X impresionează, ci şi 5X şi chiar 8X.

Avem şi o serie de fotografii cu flori, realizate pe insulele din Parcul IOR

Aş zice că se bate cu Huawei Mate 20 Pro lejer. Am mers şi până la zoom 10X şi tot am fost mulţumiţi de detalii. Cred că poate da dureri de cap unui Galaxy S10, de fapt nu cred, sunt sigur. Avem şi o serie de fotografii cu flori, realizate pe insulele din Parcul IOR şi remarcă focalizarea excelentă, detalii ample şi culori bine calibrate. Panorama s-a realizat lin şi rapid, fără deformări sau curbări prea mari şi păstrând culori OK.

Avem totuşi un Bokeh foarte reuşit cu o jucărie în formă de bufniţă

Îmi amintesc că am cârcotit legat de Bokeh-ul de pe OnePlus 6 sau 6T. Ei bine, acum stăm ceva mai bine, cu o delimitare bună a subiectului uman faţă de fundal, dar parcă se putea un pic mai bine la păr şi zonele de detalii fine. Avem totuşi un Bokeh foarte reuşit cu o jucărie în formă de bufniţă. Selfie-urile nu prea m-au convins şi mi se pare că am regăsit acelaşi neajuns că la Allview Soul X6 Xtreme, Galaxy A50 şi alte modele cu camera selfie cu focalizare fixă.

Detaliile fetei nu sunt foarte clare, iar asta se remarcă cel mai uşor la sprâncene şi la pleoape. În general selfie-urile sunt acceptabile dacă le postezi în social media şi le vezi numai pe ecran mic. Dacă scapă unul singur pe un monitor mai mare sau TV vei remarca imediat că e ceva în minus faţă de un Huawei P30 Pro sau chiar iPhone XS Max. Textura pielii e un plus aici, dar e nevoie de mai multe detalii şi culori mai bune.

Avem şi o secţiune amplă a galeriei dedicată celebrelor Food Photos, de la caracatiţa la tortilla, burgeri şi noodles, toate având o textură convingătoare. Nu e totuşi pus în pericol statutul lui Galaxy S10 că "Best food photo phone".

Am ajuns şi la fotografia nocturnă, cea low light, unde am plusat la software. Am făcut fotografii atât cu aplicaţia Camera de la OnePlus, cât şi cu Google Camera de pe Pixel 3 XL. Astfel am putut folosi atât Nightscape de la OnePlus, cât şi Night Sight de la Google. Varianta Google da un plus de luminozitate şi culori, dar nici cadrele cu Nightscape nu sunt rele deloc, mai ales faţă de ce vedeam anul trecut pe OnePlus 6T.

Farmacia Catena

Pozele ultra wide făcute noaptea au cam dezamăgit totuşi, atât faţă de competiţie, cât şi prin simpla comparaţie cu camera principală de aici. În general captura foto nocturnă a fost reuşită cu acest telefon, care a trecut inclusiv proba Farmacia Catena, unde a surprins LED-urile din firma luminoasă şi am distins şi piatra cubică în detaliu în Timişoara. Aş spune totuşi că nu avem acea claritate cristal şi luminozitatea lui Huawei P30 Pro şi Pixel 3 XL.

Zoom-ul a fost iarăşi impresionant, inclusiv noaptea şi am remarcat că în unele cadre se strecoară o nuanţă verzuie, deci nu e totul chiar perfect. Cumva mă aşteptam şi la mai multă luminozitate şi vorbesc aici de cadre standard, nu Nightscape şi Night Sight, unde avem lumină din belşug. Stâlpii de iluminat sunt surprinşi cu un ghosting şi halou minim, deci stăm OK şi la sursele de lumină.

Mult peste predecesori, dar sub rivali, mai ales din cauza camerei ultra wide.

Trecem şi la filmare, unde ne-am distrat pe cinste. Avem atât filmări de concert, cât şi de mâncare şi de teatru în Parcul IOR. O să vă spun din start că dacă filmaţi în 4K la 60 FPS o să fiţi foarte mulţumiţi de rezultat şi în ciuda vremii toride nu am avut supraexpunere. Textura apei lacului arată excelent şi fiecare val răzbate şi dincolo de filmare şi e convingător că realism.

Şi zoom-ul se face fluid şi se păstrează detaliile. Microfonul a făcut şi el o figură frumoase, fie când duduia basul şi vocile de pe scenă Diskoteka, fie când bătea vântul în parc, sau se auzea toba la Teatrul Masca din parc. Am filmat subiecţi în mişcare, am panoramat rapid şi nu am avut vreun motion blur. Focalizarea a fost mereu perfectă, fără rateuri, chiar şi în mişcare.

Şi filmarea selfie a fost bună, dar ceea ce era în spatele meu a ieşit supraexpus şi fluctuând, cum am văzut şi la OnePlus 6 parcă. Iese totuşi ceva vlogging de aici, dar atenţie la fundal. Culorile jucăriilor, florilor, mâncării, hainele personajelor de teatru au ieşit bine şi aş îndrăzni să zic că avem culori mai realiste decât la filmarea lui Huawei P30 Pro şi poate chiar şi Galaxy S10+ uneori.

Stabilizarea nu m-a impresionat la filmările teatrului de păpuşi, poate şi pentru că filmăm în 4K, dar la testul dedicat de stabilizare am stat OK, fără tremuratul imaginii sau refocalizare. Aş vrea să subliniez şi că acel video cu zoom cu norii dubioşi e făcut la apus, deci mare plus pentru cum arată tot în lipsa luminii.

Cât despre filmările de festival, OnePlus 7 Pro e clar ce trebuie. Se aude perfect tot ce zice MC-ul, culorile laserelor şi mişcarea oamenilor sunt fluide şi jocurile pirotehnice arata fantastic. E clar un telefon de festival, de UNTOLD, Electric Castle şi Summer Well.

Trecem şi la filmarea low light pursânge, unde am avut parte de ceva reflexii şi zgomot în jurul surselor de lumină stradala. Zoom-ul rămâne fantastic, iar nuanţele de galben date de lumină stradala sunt în grafic, nu devin portocalii, roşii sau roz. Claritatea e OK, luminozitatea e OK, cel puţin la filmarea 1. La filmarea 2 imaginea vibrează prea mult şi parcă nuanţa de galben e mai închisă.

E un flicker puternic la filmarea în mişcare, care nu prea face cinste unui flagship. Văd că imaginea vibrează şi după panoramare, nu doar din mişcare, deci nu sunt impresionat. Aici suntem mai aproape de ZenFone 6 decât de Huawei P30 Pro şi Galaxy S10+, acesta din urmă stabilizând mult mai bine noaptea.

Concluzia? OnePlus 7 Pro poate rămâne ca exemplu pozitiv la camera dintre toate OnePlus-urile de până acum. La fotografia pe timp de zi e în linie cu flagship-urile Huawei şi Samsung şi nici noaptea nu e rău. E perfect pentru filmat la festival şi are un zoom surprinzător de bun. Scârţâie puţin la selfie, captura wide angle şi filmarea low light non-concert.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
×