Top 10 cele mai populare smartphone-uri pe Mobilissimo.ro în luna septembrie 2019: Huawei ia ruşinea la topul midrange, coroana la high end

1.930 ori
<b>Top 10 cele mai populare smartphone-uri pe Mobilissimo.ro în luna septembrie 2019: Huawei ia ruşinea la topul midrange, coroana la high end</b>Septembrie a fost o lună de foc, lună în care au fost lansate ultimele mari flagship-uri ale anului 2019, cel puţin din punctul nostru de vedere, al românilor. Să fim serioşi, Pixel 4 nu va ajunge la noi oficial

Septembrie a fost o lună de foc, lună în care au fost lansate ultimele mari flagship-uri ale anului 2019, cel puţin din punctul nostru de vedere, al românilor. Să fim serioşi, Pixel 4 nu va ajunge la noi oficial, deci putem deja să conturăm un top 10 al anului la o adică. În ultima lună am avut parte de lansarea lui Huawei Mate 30 Pro şi iPhone 11 Pro, două dintre telefoanele cu mare greutate în acest an. Ambele au venit cu dezamăgiri la pachet, unul la software şi unul la design... Samsung a continuat să culeagă lauri pentru Note 10+, iar OnePlus tocmai ne-a propus încă o variantă de OnePlus 7.

Luna trecută, august 2019 a fost dominată de Samsung, cu două telefoane pe podium, dar acum Huawei vine tare din spate. Nici Apple nu se lasă mai prejos, iar în topul midrange avem o mega surpriză, prin dispariţia totală Huawei. Topul 10 de mai jos a fost realizat în baza unui algoritm care ia în calcul accesările voastre, comparaţiile realizate pe site, dar şi cât de des a fost căutat fiecare telefon pe site-ul nostru.

10. Samsung Galaxy S10e

Cel mai ieftin telefon din acest top e la doar o aruncătură de băţ să pice sub 2000 de lei. Pot prezice de pe acum că el va fi marele best seller de Black Friday, pe la un 1999 lei sau chiar mai jos. Luna trecută nu era deloc în top, dar iată-l revenit glorios , pentru cei care caută un raport calitate/preţ cât mai bun şi vor ceva mai compact şi mai colorat. Posibil să fie cumpărat masiv când lumea îşi va da seama că parcă nu mai merită aşa mult un iPhone XR sau 11. Îl ajută în special camerele şi bateria, dar nici ecranul nu e rău deloc.

(Cel mai bun preț actual: 2.499 lei)

9. Huawei P30 Pro

Am fost puţin şocat că Mate 30 Pro nu are aceeaşi capacitate de zoom ca P30 Pro. Trebuia să îi lase un atuu şi flagship-ului de primăvară Huawei, nu credeţi? Huawei P30 Pro era pe locul 6 în august şi acum cade pe 9. Ceva îmi spune că va mai prinde topul încă o lună, pentru că zoom şi captura low light tot nu prea are rivali. Bateria e fantastică, nuanţa Breathing Crystal nu a fost echivalată de nimeni ca frumuseţe şi au început să o ia în jos şi preţurile. Vine şi EMUI 10 + Android 10 cât de curând, deci încă un plus.

(Cel mai bun preț actual: 3.399 lei)

8. Samsung Galaxy S10

Seria Galaxy S10 a fost filtrată de topul nostru, iar Galaxy S10 pică de pe locul 7 din august pe locul 8. Măcar rămâne în top, spre deosebire de Galaxy S10+, dar şi Note 10, cumva răpuse de chinezi. A început să pice foarte des sub 3000 de lei la retailerii de la noi şi picajul se duce şi mai jos pe măsură ce se apropie Black Friday. A primit un boost de popularitate când a apărut versiunea sexy roşie Cardinal Red în ţara noastră. Camera se ţine ţeapănă şi acum, mai ales după câteva update-uri de software şi de Night Mode.

(Cel mai bun preț actual: 3.104 lei folosind codul QUICK202)

7. OnePlus 7T

Am putea spune că OnePlus 7T l-a dat afară din top pe OnePlus 7 Pro, care a dispărut din top 10. Proaspăt anunţat pe final de septembrie, noul flagship e un upgrade incremental faţă de OnePlus 7 Pro, dacă e să fim sinceri. Camera sa rotundă din spate nu are acel mai inspirat design, dar măcar avem un ecran de 90 Hz şi un procesor Snapdragon 855+. E şi avantajul faptului că e primul telefon cu Android 10 preinstalat din fabrică, plus noua nuanţă albastră mată a început deja să facă furori. E interesant că la camera telephoto avem zoom optic 2X şi nu 3X ca la OnePlus 7 Pro.

6. Apple iPhone 11

iPhone-ul cel "ieftin" costă tot în jur de 3700-3900 lei în România, ca şi predecesorul spiritual iPhone XR la debut. Sincer vorbind arată mai bine spatele decât cel de la iPhone 11 Pro şi Pro Max. În faţă e fix ca iPhone XR, având acelaşi ecran, breton, muchii groase. Dă senzaţia unui telefon lat, dar totuşi puternic, mulţumită procesorului Apple A13. Între bateria mai mare, optimizarea mai bună a lui iOS 13 + CPU şi rezoluţia mică, cred că va rupe la baterie, după un XR deja excelent la acest capitol. Ca să nu mai vorbim de cele 6 nuanţe tinereşti care arată mai bine decât cele de la XR.

(Cel mai bun preț actual: 3.637 lei folosind codul QUICK202)

5. Samsung Galaxy Note 10+

Unul dintre marile picaje ale acestui top este faptul că Samsung Galaxy Note 10+ ajunge de pe locul întâi al lunii august tocmai pe locul 5. Asta nu îl face mai puţin atractiv dacă eşti vlogger sau ai treabă cu crearea de conţinut. În 2019 Samsung a pariat mult pe latura video. Se reflectă asta în calitatea filmărilor cu Note 10+, inclusiv cu camera frontală, în sumedenia de opţiuni de editare video, dar şi în faptul că poţi desena cu stylusul live peste video. Telefonul este şi foarte ergonomic, arătos, puternic şi are o baterie excelentă. Stylus-ul său nu are rival pe piaţă, deocamdată.

(Cel mai bun preț actual: 4.559 lei folosind codul QUICK202)

4. Apple iPhone 11 Pro

Dacă ar fi să îmi cumpăr un iPhone acum, ar fi mai degrabă un iPhone 11 Pro, pentru că Max-ul mi se pare prea mare. Mă mir că nu a fost acesta mai sus în top, dar în acest an Apple a polarizat multă lume şi nu neapărat la modul pozitiv. Măcar a dat un boost serios la baterii, a venit şi cu nuanţa aceea verde care atrage lumea, dar a zbârcit-o rău la design de cameră şi a păstrat acelaşi breton de la iPhone X încoace. Totuşi, putem alterna între cele 3 camere din spate, avem şi Night Mode, un procesor foarte puternic şi o cameră selfie în sfârşit upgradată. Iar plusul corpului compact nu trebuie neglijat aici.

(Cel mai bun preț actual: 5.399 lei)

3. Apple iPhone 11 Pro Max

Simplul fapt că cel mai mare şi mai puternic iPhone al momentului e pe locul 3 al acestui top ne arată cum sunt primite iPhone-urile noi în acest an. E de ajuns să te uiţi pe grupul de Facebook Mobilissimo.ro, pe YouTube la hands on-urile noastre sau la comentariile din articole. Ceva s-a fracturat, ceva nu mai e la fel. Nici apărătorii Apple nu mai sunt aşa vajnici. Bretonul e învechit, designul fidget spinner al camerei nu a prins... Da, e un telefon puternic, da, e în rând cu lumea cu 3 camere care din ce am văzut în teste comparative stă senzaţional, inclusiv noaptea. Dar îl trage în jos design-ul, tocmai lucrul care a făcut iconica seria iPhone. Şi nici procesorul nu mai bate rivalii aşa clar ca înainte la teste.

(Cel mai bun preț actual: 5.820 lei folosind codul QUICK202)

2. Huawei Mate 30

Ştiu oameni mai încântaţi de sosirea lui Huawei Mate 30, decât de cea a variantei Pro. Nu de alta, dar are ecranul mai mare, plat şi bretonul mai mic. Cu asta deja ai câştigat 3 lucruri în plus. E mai ieftin decât Pro-ul, vine cu 3 camere solide în spate, care depăşesc deja Mate 20 Pro-ul de anul trecut şi acelaşi design sexy în spate. Procesorul Kirin 990 e la fel de puternic ca la Pro şi avem şi o baterie care se încarcă foarte rapid la 40W. Şi el suferă totuşi de dubiile lipsei aplicaţiilor Google...

1. Huawei Mate 30 Pro

Pe locul întâi este şi cel mai controversat telefon al ultimei luni. Chiar şi fără aplicaţii Google, Huawei tot a reuşit să se cocoaţe pe locul întâi. Hei, e şi ăsta un mod de a genera acoperire de presă şi hype, nu? A şocat prin acea captură Ultra Slow Motion, a adus şi el Video Bokeh şi o cameră foarte solidă, mai ales în low light, din primele teste văzute. Procesorul Kirin 990 se dovedeşte a fi o bestie şi culmea e ca EMUI 10 nu arată chiar rău, chit că vine la pachet cu controversa aplicaţiilor Google. Nuanţele sunt plăcute, iar cameră rotundă nu iese în relief şi e chiar sexy pe lângă ce propun Apple sau OnePlus. Are ceva de Lumia ca design... Au apărut şi workaround-uri pentru lipsa de aplicaţii Google, deci nu e dracul aşa negru.

Iată cum arată şi locurile 11-15:

  1. Samsung Galaxy S10
  2. OnePlus 7 Pro
  3. Xiaomi Mi Mix Alpha
  4. Huawei Mate X
  5. Google Pixel 3

Iar la categoria midrange avem un top 10, în care în mod şocant nu intră Huawei deloc:

  1. Xiaomi Mi A3 - 989 lei
  2. Samsung Galaxy A20e - 689 lei
  3. Xiaomi Redmi Note 8 Pro - 1.358 lei folosind codul QUICK202
  4. Samsung Galaxy A80 - 2.299 lei
  5. Samsung Galaxy A70 - 1.549 lei 
  6. Samsung Galaxy A40 - 849 lei
  7. Samsung Galaxy A50 - 1.164 lei folosind codul QUICK202
  8. Xiaomi Redmi Note 7 - 769 lei
  9. Motorola One Action - 1.199 lei
  10. Samsung Galaxy M30s 

Şi nu prinde nici locurile 11-14:

  1. Xiaomi Mi 9 Lite - 1.309 lei (folosind codul QUICK202
  2. Motorola One Zoom 
  3. Xiaomi Redmi Note 8 - 1.115 lei folosind codul QUICK202
  4. Nokia 7.2 

În plus, iată cum stăm cu modelele neanunţate încă:

  1. Google Pixel 4 XL
  2. Google Pixel 4
  3. OnePlus 7T Pro
  4. Xiaomi Mi Mix 4
  5. Oppo Reno Ace
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
×