Giant Boulder of Death Review (Allview V1 Viper i4G): endless runner cu un bolovan printre yoddleri (Video)

Autor:  | Publicat în:  Jocuri 580 ori
<b>Giant Boulder of Death Review (Allview V1 Viper i4G): endless runner cu un bolovan printre yoddleri (Video)</b>Pik Pok a realizat c&acirc;teva jocuri foarte drăguţe de-a lungul vremii, iar printre ele se număra inevitabil şi un endless runner. Pe numele său Giant Boulder of Death, acest joc gratuit a fost testat de noi pe telefonul Allview V1 Viper i4G, pe...

Pik Pok a realizat câteva jocuri foarte drăguţe de-a lungul vremii, iar printre ele se număra inevitabil şi un endless runner. Pe numele său Giant Boulder of Death, acest joc gratuit a fost testat de noi pe telefonul Allview V1 Viper i4G, pe care vi l-am oferit la concurs.

Jocul a debutat în 2013 şi a rămas oarecum sub radarul nostru, nefăcând furori până recent. El vă permite să controlaţi un bolovan gigantic, care se rostogoleşte la vale, strivind tot ce prinde în calea sa, în afară de baricade cu ţepi sau alţi bolovani cu ţepi. Veţi putea controla megalitul apăsând pe ecran sau folosind control tilt, a doua variantă fiind un pic mai precisă.

Giant Boulder of Death

Veţi putea strivi maşini, sate întregi, munteni care fac yoddlere şi evident întregi turme de oi, dar şi câte un Yeti. Grafica 3D arată destul de bine şi ideea este să obţineţi cât mai mulţi metri parcurşi în acest titlu. Există peste 250 de ţinte de atins aici şi achievementuri, dar şi peste 100 de obiecte destructibile variate în Giant Boulder of Death. Puteţi compara scorurile atinse cu ale prietenilor de pe Facebook şi un aspect interesant e că dacă vă logaţi în reţeaua de socializare, veţi zdrobi avataturi uriaşe cu fetele prietenilor, atunci când le zdrobiţi şi scorurile.

Pe lângă virarea către dreapta şi stânga veţi avea şi un buton Jump şi veţi putea umple o bară care la maxim va transforma într-un soi de bilă de foc cu ţepi pe care nimic nu o poate opri. Se pot debloca noi fundaluri şi puteri ale bolovanului, dar şi folosi upgrade-uri de înălţime a săriturii spre exemplu. Jocul e amuzant şi merită un 8 din 10 de la noi. Îl descărcaţi de aici pentru Android, sau de aici pentru iOS.

Allview V1 Viper i4G prețuri actualizate:

Giant Boulder of Death Review (Allview V1 Viper i4G)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×