Xenowerk Review (ASUS ZenFone Zoom): third person shooter cu grafică de consola, repetitivitate la maxim (Video)

Autor:  | Publicat în:  Jocuri  Asus 982 ori
<b>Xenowerk Review (ASUS ZenFone Zoom): third person shooter cu grafică de consola, repetitivitate la maxim (Video)</b>Xenowerk este un titlu pe care l-am încercat pe telefonul ASUS ZenFone Zoom, unul dintre puţinele cameraphone-uri, care mai ajung pe piaţa în ziua de azi. Avem de-a face în cazul acestui joc cu un third person shooter gratuit in Play Store şi care..

Xenowerk este un titlu pe care l-am încercat pe telefonul ASUS ZenFone Zoom, unul dintre puţinele cameraphone-uri, care mai ajung pe piaţa în ziua de azi. Avem de-a face în cazul acestui joc cu un third person shooter gratuit in Play Store şi care etalează o grafică de consolă.

Jocul acesta ar fi fost bine primit şi pe PS2 sau pe primul Xbox, sau ca titlu indie descărcat pe Xbox 360 spre exemplu. Lupta clasică dintre oameni şi alieni e reprezentată aici, cu arme explozive la pachet. Vom controla un personaj în genul lui Ellen Ripley din Alien, care se confruntă cu vreo duzină de specii de extratereştri. Folosim aruncătoare de flăcări, mitraliere şi SMG-uri şi dotările vor include o armă principală şi una secundară.

Xenowerk

Mare atenţie, căci armele au o perioadă de "cooling" şi nu pot fi folosite câteva secunde dacă le duceţi acel meter până la roşu. Vom debloca şi abilităţi speciale, precum vindecare, accelerarea mişcărilor personajului sau îngheţarea inamicilor. Fiecare misiune ne aduce monede, cu care cumpărăm noi arme şi costume şi cam aici se încheie economia jocului.

Vezi aici scoatera din cutie a telefonului ASUS ZenFone Zoom

Primim şi ratinguri în misiuni, în funcţie de obiectivele realizate şi acesta nu e vreun run and gun clasic, ci avem generatoare de distrus, informaţii de furat şi boshi în gen Hellboy 2 de lichidat. Dificultatea e destul de scăzută, dar nivelele sunt lungi şi m-am rătăcit des, chiar şi cu harta în faţă. Subliniez din nou faptul că grafica arată excelent şi avem o tonă de obiecte destructibile, iluminare excelentă şi randări foarte bune ale monştrilor.

50 de nivele vă stau la dispoziţie şi deşi jocul e distractiv, nu e chiar memorabil, fiind repetitiv. Îi acordăm nota de 8.3 din 10 şi îl descărcaţi de aici pentru Android, sau de aici pentru iOS.

ASUS ZenFone Zoom, prețuri actualizate:

Review joc Xenowerk, prezentat pe ASUS ZenFone Zoom

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×