Dacă nu aţi înţeles nimic din titlul de mai sus, nu vă faceţi griji, nu e atât de complex pe cât pare. Abe şi Munch sunt personajele principale din jocul Oddworld: Munch's Oddysee, pe care l-am testat pe telefonul Samsung Galaxy S7 Edge. Mudokonii sunt creaturi ce trebuie salvate, iar splooge e un fel de bulă verde pe care o luăm de pe jos. Jocul costă 4 dolari în Play Store atunci când l-am descărcat, dar acum a revenit la preţul de bază, care e aproape dublu.
Titlul e primul din seria Oddworld/Abe care avea grafică 3D şi debuta în 2001 pe Xbox. Ce avem noi aici este un remake cu grafică mult mai bună şi un control inteligent implementat. Iniţial mi se părea imposibil că atât de multe comenzi să încapă pe un ecran de telefon, dar iată că se poate. Astfel, avem un semicerc special pentru comenzile pe care Abe sau Munch le vor da "minionilor" lor, adică Mudokoni sau acei "pui de găină" pe care îi controlează Munch.
Le veţi putea comanda să stea, să vă urmeze, să atace sau să treacă la muncă, adică să facă incantaţii pentru a deschide portaluri. Veţi parcurge nivele uriaşe şi veţi fi fugăriţi de câini şi creaturile hidoase pe care le-am mai văzut în aventurile lui Abe. Avem şi buton pentru Jump, unul pentru incantaţie şi unul pentru a ţinti inamicii cu acel atac de curentare al lui Munch.
Vom aduna un fel de bule verzi numite "spooges" din ce am înţeles, iar cu ele vom plăti pentru a debloca uşi şi mecanisme. Ne vom confrunta cu capcane de toate mărimile şi formele, mine explozive, inamici foarte rapizi şi vom avea şi poţiuni speciale care ne fac mai rapizi sau mai puternici. Ca orice joc de consolă care se respectă, fie el portat sau nu, evident avem probleme cu camera, ale cărei unghiuri mai mult ne încurca decât ne ajută.
Jocul are finaluri multiple, în funcţie de karma noastră (Quarma aici) şi câte creaturi salvăm, respectiv ucidem. Grafica arata excelent, dar jocul e foarte repetitiv, din cele 2 ore cât am jucat eu până acum. În continuare Abe's Exodus rămâne preferatul meu din serie. Acestui joc îi acordăm nota 9 din 10 şi reţineţi că e totuşi un clasic. Îl găsiţi aici pentru Android, sau aici pentru iOS.
Puteți afla prețul actualizat al lui Samsung Galaxy S7 Edge de aici.