Leagoo oferă o reducere foarte tentantă pentru modelul Leagoo Elite 1, începând de azi. Terminalul costă doar 145.99 dolari, iar stocul e limitat la 150 de bucăţi. Dotările acestui model nu sună rău deloc!
Aflaţi şi că am testat un device Leagoo cu câteva luni în urmă şi am avut o impresie bună despre el. Leagoo Elite 1 îi calca pe urme, având Android 5.1 la bord şi 3 GB RAM, plus 32 GB stocare şi o cameră de 13 megapixeli în spate, dar şi una frontală de 8 MP. Ambele sunt capabile de interpolare, prima realizând fotografii de 16 MP, iar a doua de 13 MP prin acest procedeu.

Acesta este un telefon dual SIM cu procesor MediaTek MT6753 octa core 64 bit şi scanner de amprente inclus sub ecran. Leagoo Elite 1 aduce şi suport HotKnot, protecţie Gorilla Glass 3 şi conectivitate 4G LTE. Terminalul are şi un buton fizic extra lateral, căruia îi putem asocia funcţii precum realizarea de capturi foto.


