Cu toate că noile modele iPhone 7 și iPhone 7 Plus au fost ieri seară vedetele evenimentului Apple desfășurat în cadrul Bill Graham Auditorium din San Francisco, am avut și alte lansări interesante precum este debutul lui Apple Watch Series 2. Acest succesor pentru primul ceas inteligent din portofoliul companiei americane arată identic cu prima generație, dar primim câteva noutăți interesante sub 'capotă'.
Poate cea mai mare noutate este aceea că ceasul este acum rezistent la apa de până la 50 metri, fiind astfel un device potrivit chiar și pentru sesiunile de înot desfășurate de către utilizatori. Avem un nou procesor dual-core la interior care aparent este cu 50% mai rapid decât cel aflat pe modelul precedent, un nou chip grafic care promite o performanță dublă, dar și un display mult mai luminos ce poate ajunge la un nivel de 1000 unități nits.
De asemenea, primim și un modul GPS integrat la pachet, și sistemul de operare watchOS 3 ce aduce câteva lucruri interesante precum posibilitatea de a schimba temele ceasului prin simple gesturi swipe, dock-ul pentru accesul rapid la aplicațiile preferate, dar și funcția de a răspunde la un mesaj prin realizarea unui gest de tip double-tap.
Există și acum numeroase variante din care clienții pot alege, cum este cazul modelului ce aduce o carcasă din ceramică, totul la un preț foarte piperat (1250 dolari - modelul de 38 mm / 1300 dolari - modelul de 42 mm). De asemenea, a fost lansată și o variantă în parteneriat cu Nike ce aduce o curea mai inedită și care va costa desigur mai mult decât variantele standard. Prețul pentru cea mai ieftină versiune Apple Watch Series 2 este de 370 dolari - ceas ce va fi disponibil la vânzare din 16 septembrie.


.jpg)
.jpg)













