Fitbit anunţă o brăţară inteligentă pentru copii, Ace, dar şi un ceas unisex numit Versa

Autor:  | Publicat în:  Fitbit 562 ori
<b>Fitbit anunţă o brăţară inteligentă pentru copii, Ace, dar şi un ceas unisex numit Versa</b>Din partea celor de la Fitbit sosesc astăzi noi purtabile, printre acestea numărându-se modelul Ace - o brățară inteligentă pentru copii, dar și Versa, ceas unisex. Produsele de față vor fi comercializate pe piață începând din luna

Fitbit a anunţat în această săptămână două noi purtabile inteligente, Fitbit Versa şi Fitbit Ace, adresate celor mici, dar şi celor care vor să fie activi şi preferă un design unisex. Avem detalii despre produse mai jos.

Fitbit Ace

Fitbit Ace este un o brăţară inteligentă pentru cei mici şi costă 99.95 de euro. Este disponibilă la precomandă chiar de azi pe site-ul www.fitbit.com. Are autonomie de până la 5 zile şi vine cu o curea detaşabilă şi corp rezistent la apă. Produsul este conceput pentru copii cu vârste ce pornesc de la 8 ani. Fitbit Ace poate înregistra automat numărul de paşi realizaţi, pulsul, dar şi minutele active pe parcursul unei zile.

Fitbit Versa

Va oferi celor mici mesaje de încurajare, pentru a îi menţine activi. Există şi un aspect software care debutează cu acest gadget, Fitbit Family, prin care părinţii vor aproba contactele copiilor în cadrul aplicaţiei, pentru extra siguranţă. Fitbit Ace poate monitoriza ciclurile de somn, oferă notificări personalizate, recompense pentru mişcare şi chiar întreceri între utilizatori.

Fitbit Versa

Trecând la Fitbit Versa, acesta este un ceas inteligent veritabil, care aminteşte de modelul Ionic. Are o carcasă metalică şi rulează Fitbit OS 2.0. Este cel mai uşor smartwatch cu corp metalic realizat de către Fitbit şi oferă o interfaţă nouă. Poate monitoriza activităţile fizice, ritmul cardiac, somnul, dar şi antrenamentele sportive.

Fitbit Versa

Va afişa direct pe ecranul său un istoric al activităţilor de fitness, pulsul, paşii realizaţi, dar şi remindere şi notificări. Folosind Fitbit Coach veţi avea şi un ghidaj pentru 15 tipuri de  exerciţii. Apropo, ceasul rezistă la apă până la o adâncime de 50 de metri. Pentru publicul feminin avem şi o monitorizare a ciclului menstrual, predicții dinamice şi date despre ovulaţie şi alte informaţii utile despre fertilitate.

O funcţie apreciată este cea care vă permite să ascultaţi muzică direct pe ceas, inclusiv prin aplicaţii ca Deezer. Gadget-ul costă 199.95 de euro şi va ajunge în magazine în aprilie.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×