Nokia a fost subiect de ştiri în această săptămână, atunci când a pus în vânzare camera sa circulară VR/3D Ozo, cu preţ de 50.000 de dolari. Acum aflăm că finlandezii pregătesc şi o serie de purtabile smart, pe care le vor lansa în curând.
Nordicii ar fi finalizat aceste produse şi caută acum o echipă de marketing şi copywriteri care să ajute la promovarea terminalelor. Se pare că Nokia alege să lucreze cu o echipă in house şi nu contractează un advertiser extern. Ştim aceste lucruri, pentru că au fost puse la bătaie joburi în aceste domenii, precum "Content Copywriter" în echipa axată pe produse "Digital Health".
Încă nu e clar ce OS vor avea purtabilele, dar Android e favorit şi din câte am auzit cel puţin una dintre brăţări se va axa pe sănătate şi sport. Primele lansări sau prezentări oficiale ar trebui să aibă loc la finalul trimestrului întâi din 2016. Ne aşteptam la senzori de puls, rezistenta la apă, pedometru, oximetru, eventual şi glucometru, dacă se poate.
Rămâne de văzut dacă vom primi şi un smartwatch veritabil, menit că înlocuitor sau companion pentru smartphone.


