În toamna trecută aflam marea veste şi anume că Samsung va cumpăra Harman, un nume respectat în zona auto şi a produselor acustice. Problemele au apărut imediat, pentru că o parte din acţionarii Harman au blocat achiziţia. Şi asta chiar dacă autorităţile au fost de acord, spre exemplu cu această achiziţie. Ei bine, acum dispar şi ultimele piedici, pentru că acţionarii Harman au autorizat tranzacţia.
Deţinătorii de acţiuni au renunţat la procesul pe care îl porniseră contra directorilor companiei, care au realizat vânzarea către Samsung Electronics. La început acţionarii erau nemulţumiţi că nu a fost realizată vânzarea spre altă firmă, la un preţ mai bun eventual. Procesul pornise în luna ianuarie a acestui an, intentat fiind la tribunalul din Delaware.
Principalul acuzat era CEO-ul şi preşedintele Harman, Dinesh Paliwal, dar şi alţi directori de top. Vă reamintesc că Samsung a cheltuit 8 miliarde de dolari pe achiziţia Harman. Au trecut 7 luni de bătălie legală, dar nemulţumiţii au cedat în urma arbitrajului, conform surselor. Nu a fost un proces uşor, pentru ca taxele legale implicate au ajuns la 195.000 de dolari.
Harman va opera ca filiala autonomă şi îşi va păstra brandul, sub tutela Samsung.

