Încă unul dintre serviciile importante Google ajunge în România în această săptămână. E vorba despre Google Family Link, care vă permite să partajaţi aplicaţiile cumpărate cu membrii familiei (maximum 5 membri). E vorba însă și despre filme, seriale, ebooks, dar nu şi muzică. Avem detalii şi capturi de ecran mai jos.
Google Family Link are şi rolul de control parental, dar şi de a vă ajuta să economisiţi bani, nefiind nevoie ca toţi membrii familiei să cumpere aceeaşi aplicaţie sau joc. Family Link va permite să setaţi limite pentru durata de utilizare a aplicaţiilor pentru cei mici. Puteţi şi bloca anumite servicii şi aplicaţii şi să îi ghidaţi pe juniori spre aplicaţii care chiar merită accesate.
Include şi o funcţie de localizare pentru cel mic, iar un aspect important este că Family Link este disponibil atât pe Play Store, cât şi în App Store. Aveţi şi recomandări în cadrul lui YouTube Kids şi există şi bonusuri, istoric al comenzilor şi puteţi verifica tranzacţiile altor membri de familie până să fie aprobate. Puteţi seta şi un administrator pentru a le aproba. Dar să revenim la partajarea librăriei (bibliotecii) de aplicații și conținut.
Iată cum activați opțiunea:
Dacă îmi amintesc eu bine şi Apple a lansat o funcţie similară cu 2-3 ani în urmă, care făcea mai uşoară administrarea de conţinut şi aplicaţii cumpărate cu un singur card de credit pentru o întreagă familie. Mai multe despre Family Link aici.
Mulţumim Marius pentru pont!