Google Home Hub devine oficial: boxă inteligentă cu ecran, centru de control smart home și ajutor în bucătărie

Autor:  | Publicat în:  Google 1.774 ori
<b>Google Home Hub devine oficial: boxă inteligentă cu ecran, centru de control smart home și ajutor în bucătărie</b>Pe lângă telefoane și tablete, evenimentul Google desfășurat ieri ne-a adus și lansarea lui Home Hub - o boxă de nouă generație ce vine echipată cu un ecran tactil. Asistentul virtual Google Assistant este oferit la bord și o lipsă destul de mare

Google chiar a livrat o sumedenie de anunţuri de produse hardware în ultimele ore, iar în afară de 2 telefoane şi o tabletă, şi-a făcut apariţia şi un ajutor pentru bucătarii amatori şi nu numai. E vorba despre Google Home Hub, care serveşte drept centru de control smart home, ajutor în bucătărie şi ramă foto chiar. Avem detalii mai jos despre boxa inteligentă cu ecran.

Home Hub

Noul Home Hub este un hibrid dintre o tabletă cu ecran de 7 inch şi o boxă inteligentă, cu Google Assistant. E rival cu Amazon Echo Show şi permite controlul electronicelor şi electrocasnicelor din casă. Totul prin noua interfaţa Home View, iar gadgetul are şi rolul de a vă ajuta în bucătărie, afişând reţete şi tutoriale video pentru gătit. Puteţi asculta muzică de pe YouTube, controla termostatul şi viziona clipuri cu pisici.

Home Hub

Home Hub are integrare profundă Google Photos, devenind şi ramă foto ad hoc. Google a implementat aici o funcţie numită Live Albums, care afişează fotografii ale unor persoane şi obiecte pe care le alegeţi voi. Le va actualiza pe măsură ce faceţi unele noi şi foloseşte machine learning pentru a îşi da seama care sunt neclare şi sub expuse şi nu merită afişate. Google Home Hub are control parental şi foarte important, nu vine cu o cameră pentru videoconvorbiri, cum fac unele produse rivale.

Există şi funcţia Ambient EQ, care reglează luminozitatea şi culoarea în funcţie de condiţiile de iluminare dintr-o cameră. Cine cumpără un Google Home Hub primeşte 6 luni de abonament gratuit la YouTube Premium, care include şi YouTube Music. Terminalul are suport WiFi şi Bluetooth 5.0, două microfoane, senzor de luminozitate, un difuzor generos şi vine pe nuanţele "Nisip", "Cretă", "Aqua" şi "Cărbune".

Se poate precomanda de azi la 149 de dolari în Google Store.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×