După ce am văzut brăţări, telefoane şi tablete flexibile, ba chiar un televizor care se rulează, e momentul ca şi laptopurile să primească un format de acest tip. Lenovo inovează în această zonă, prin intermediul unui laptop cu ecran extensibil şi flexibil. Brevetul e detaliat mai jos.
La drept vorbind Lenovo a fost unul dintre pionerii flexibilităţii, având acum 2-3 ani un telefon care se putea plia pe încheietura, devenind brăţara. Apoi se putea extinde şi transforma în tableta. Acum vorbim despre ceva mai serios, un laptop ale cărui laturi se deschid la exterior precum coperţile unei cărţi şi cresc spaţiul de vizualizare. Un astfel de device poate duce cu gândul la gaming, editare video sau consum VR.
Ecranul poate fi deschis doar pe o latură sau pe ambele laturi şi e vorba de un panou OLED aici. Mai vedem şi o versiune în care spaţiul de vizualizare este extins în sus. Ideea este de a crea o imagine vizualizată la 360 de grade, ideală pentru prezentări de produs şi conţinuturi filmate panoramic. Flexibilitatea se aplică doar la balamaua care conectează porţiunile de ecran, deci nu tot panoul e flexibil.
Am senzaţia că am mai văzut un laptop de genul, cel puţin sub formă de concept şi pare complet realizabil, dar cu o grosime uriaşă a produsului rezultat. Din ce am înţeles se pot şi separa sau ataşa panourile la notebook. Să nu vă mire dacă ajunge să facă parte din seria Legion.




