Liviu Dragnea speriat de Google Assistant; A crezut că e ascultat de "băieţii cu ochii albaştri"

Autor:  | Publicat în:  Aspecte Sociale 2.344 ori
<b>Liviu Dragnea speriat de Google Assistant; A crezut că e ascultat de "băieţii cu ochii albaştri"</b>Cine ar fi crezut că tipica bârfă politică de la noi va ajunge să aibă o întorsătură tehnologică? În vreme ce Sorin Grindeanu discuta despre 5G şi viitor, Liviu Dragnea ne-a arătat că nu ştie să folosească un telefon cu Android, plângându-se că e ascultat

Cine ar fi crezut că tipica bârfă politică de la noi va ajunge să aibă o întorsătură tehnologică? În vreme ce Sorin Grindeanu discuta despre 5G şi viitor, Liviu Dragnea ne-a arătat că nu ştie să folosească un telefon cu Android, plângându-se că e ascultat, după ce telefonul i-ar fi afişat "4 puncte luminoase" şi textul "se ascultă".

Liviu Dragnea se asculta!

Din ciclul "te bate tehnologia", e clar vorba despre Google Assistant, probabil activat de vreun sunet care semăna cu "OK Google" din sala de judecată, acolo unde se afla şeful PSD. Sau poate era o soluţie text to speech sau de dictare, deşi cele 4 puncte luminoase sună mai degrabă a Google. Dragnea a mai precizat şi că pe ecranul telefonului a început să scrie în timp real ceea ce spuneau cei din sală.

E ştiut faptul că asistenţii virtuali sunt activaţi din te miri ce şi spre exemplu la emisiunea lui Radu Banciu Siri se activează în aproape fiecare emisiune pe iPhone X-ul său. Concluzia lui Dragnea a fost că e ascultat de "statul paralel", dar de fapt nu ştie să folosească Google Assistant, cam asta e răspunsul. Poate că ar trebui cineva să îi prezinte Google Duplex, care ar fi ideal de folosit ca scuză în caz de interceptări.

"Nu am corupt nimic, Duplex a făcut tot..."

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×