Tesla lansează bateria casnică Powerwall 2, care poate alimenta un apartament o zi întreagă; Debutează şi Solar Roof, un sistem nou de panouri solare

Autor:  | Publicat în:  Tesla 2.509 ori
<b>Tesla lansează bateria casnică Powerwall 2, care poate alimenta un apartament o zi întreagă; Debutează şi Solar Roof, un sistem nou de panouri solare</b>În cadrul celui mai recent eveniment marca Tesla, nimeni altul decât Elon Musk a prezentat oficial noua baterie casnică Powerwall 2 ce vine să ne reducă dependența de companiile distribuitoare de energie electrică. De asemenea, odată cu acest anunț a fost

Atunci când Elon Musk nu ne plănuieşte sosirea pe Marte şi când nu se gândeşte la viitoare maşina Tesla, el se ocupă cu rezolvarea problemelor energetice ale globului. Acest final de săptămâna ne-a adus o evoluţie la acest capitol, cu un nou sistem de panouri solare, dar şi o nouă baterie casnică Powerwall.

Tesla Powerwall

Powerwall 2 este o "baterie rezidenţială", care va alimenta o locuinţă cu 2 dormitoare timp de o zi întreagă. Practic, acest nou Powerwall este o mare baterie Li-Ion reîncărcabilă, care îşi va "trage seva" de la panourile solare de pe acoperiş. Energia va fi stocată pentru zilele înnorate, ploioase şi alte momente când veţi avea nevoie de extra energie.

Tesla Power Roof

Există şi o variantă Powerpack 2, dar ea este pentru mediile business şi pentru sedii şi clădiri mai mari. Revenind la Powerwall 2, ea oferă o capacitate de 14 kWh, cântăreşte 122 kilograme şi e instalată în garaj, în viziunea companiei producătoare. Garanţia acoperă cicluri nelimitate de încărcare timp de 10 ani şi există şi un sistem de răcire.

Tesla Solar Roof

Cât despre Solar Roof, acesta este practic un acoperiş pentru o locuinţă, care la prima vedere pare unul standard, dar de fapt include celule fotovoltaice. Lookul atractiv e dat de faptul că acoperişul e fabricat din panouri din sticlă cu o textură specială. Panourile sunt imprimate hidrografic şi nici unul dintre acestea nu va arăta ca altul.

Clienţii pot alege între Textured Glass Tile, Slate Glass Tile, Tuscan Glass Tile şi Smooth Glass. Elon Musk ţinteşte industria acoperişurilor din SUA, cu 4, până la 5 milioane de acoperişuri noi construite în fiecare an. Powerwall costă 5500 de dolari, iar pentru Solar Roof nu avem preţ încă.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×