iPad Pro 10.5 primeşte o disecţie, care dezvăluie faptul că are componente de iPad Pro 12.9, dar pe un corp mai compact

878 ori
<b>iPad Pro 10.5 primeşte o disecţie, care dezvăluie faptul că are componente de iPad Pro 12.9, dar pe un corp mai compact</b>Vedem astăzi și o disecție pentru tableta iPad Pro 10.5 inch, un terminal care în ciuda diagonalei crescute are dimensiuni apropiate de cele ale modelului Pro 9.7. Aflăm că la nivel intern această tabletă are multe similarități cu varianta mai

Au trecut 10 zile de când iPad Pro 10.5 a debutat oficial şi câteva de când se vinde în magazinele din SUA, iar tableta a ajuns acum la momentul disecţiei. Cei de la iFixit s-au pus pe treabă şi ne prezintă componentele terminalului, după ce au desfăcut nou venitul.

Disectie iPad Pro 10.5

Se pare că acest device are foarte multe în comun cu iPad Pro 12.9 inch din 2015, la capitolul componente. Am fi tentaţi să spunem că a reciclat din ele chiar. Pe de altă parte iPad Pro 9.7 avea dotări foarte similare cu iPad-urile de 9.7 inch dinaintea sa. Una dintre modificările aduse de iPad Pro de 10.5 inch este faptul că avem un cablu care conectează ecranul la placa de bază plasată în zona inferioară şi centrală. Astfel dispare riscul de a îl tăia din greşeală în vreme ce deschidem tableta.

Disectie iPad Pro 10.5

La capitolul reparabilitate totuşi nu stă prea bine nouă tableta, fiind făcut abuz de lipici pentru a ataşa componentele la interior. Difuzoarele sunt fixate atât de bine, de zici că le-ar fura cineva. E vorba atât de lipici, cât şi de şuruburi pentru a le ţine pe loc. Apple a renunţat şi la acele mici "flapsuri" de care puteai trage pentru a scoate bateria mai uşor.

Nu e de mirare deci că iPad Pro 10.5 a primit doar nota 2 din 10 de la iFixit când vine vorba de uşurinţa de reparare. Singurele câştiguri sunt acel cablu de display şi faptul că a folosit şuruburi standard pentru fixare. Pentru curioşi trebuie spus şi că tableta are o baterie de 30.8 Wh, un mic downgrade de la cea de 38.8 Wh de pe iPad Pro 12.9 inch.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×