Toată lumea a fost surprinsă atunci când Apple a organizat marele său eveniment de toamnă la început de septembrie, anunţând doar modele iPhone, nu şi iPad. În ultima săptămână au circulat câteva date de lansare, precum 16, 23 sau 30 octombrie pentru iPad Pro 2018, dar fără vreo dovadă concretă. Între timp apar noi randări detaliate ale tabletei viitoare.
Cel mai surprinzător lucru este că terminalul nu pare să aibă breton/decupaj frontal. Asta în ciuda scăpărilor, inclusiv în codul din iOS 12. Au fost multe dovezi care prezentau un spaţiu gol în interfaţa de iPad, dar şi suportul pentru Animoji/ Face ID. E clar că vom avea un mecanism de gen pe iPad, dar oare unde îl va integra dacă nu în decupaj? Pe de altă parte vedem margini serios tăiate ale ecranului.
Apare şi un model 3D CAD pentru noul iPad Pro, iar unele schiţe menţionează chiar şi talia sa, un incredibil 5.86 mm, care sună excelent. Mă întreb totuşi dacă nu va afecta bateria această alegere. Alte randări apărute la pachet cu aceste schiţe provin de la producătorul de protecţii de ecran Benks. În randări vedem noul iPad din faţă, cu toată abordarea sa edge to edge.
Nu garantăm autenticitate 100% şi privim cu precauţie scăpările, mai ales în lipsa lui Face ID. Poate că vom vedea două iPad-uri diferite, un model de 12.9 inch cu Face ID şi unul mai mic, de 10.5 inch fără. Jackul audio pare să fi fost păstrat, ca şi cele 4 difuzoare. Trebuie să spun şi că tableta nu arată rău deloc, mai ales în randările de la Slashleaks.
Să vedem şi ce hardware are şi apoi vom judeca.