15.000 de iPhone-uri strecurate în fiecare zi cu dronele pe ascuns în China; Iată povestea unei contrabande inedite

Autor:  | Publicat în:  Apple 1.988 ori
<b>15.000 de iPhone-uri strecurate în fiecare zi cu dronele pe ascuns în China; Iată povestea unei contrabande inedite</b>Când am citit prima oară ştirea aceasta am avut senzaţia că cineva fură iPhone-uri cu dronele de la Foxconn. De fapt iPhone-urile erau aduse în China şi nu luate de acolo, la nivelul miilor de unităţi, trecând peste vamă şi neplătind taxele aferente.

Când am citit prima oară ştirea aceasta am avut senzaţia că cineva fură iPhone-uri cu dronele de la Foxconn. De fapt iPhone-urile erau aduse în China şi nu luate de acolo, la nivelul miilor de unităţi, trecând peste vamă şi neplătind taxele aferente.

Oficialii vamali din China au prins o reţea de infractori care făcea contrabandă cu iPhone-uri refurbished, aduse pe ascuns din Hong Kong în Shenzhen. Telefoane în valoare de 79.8 milioane de dolari au fost transportate înainte să fie prinşi contrabandiştii. În jur de 15.000 de iPhone-uri treceau graniţa în fiecare noapte, fiind folosite drone care transportau cabluri de 200 de metri între Hong Kong şi continent.

Prin intermediul acestei găselnițe, erau încărcate iPhone-uri în pungi de plastic şi trase cu ajutorul cablurilor. Sistemul funcţiona foarte eficient. Acesta ar fi primul caz de contrabandă cu drone peste graniţele chineze, dar nu e primul caz de contrabandă cu produse electronice. Măsuri cu privire la drone fuseseră deja luate totuşi anul trecut, când China a implementat o politică care impunea posesorilor de drone civile peste o anumită greutate să le înregistreze sub numele lor real.

Probabil vă întrebaţi cât putea să câştige un contrabandist per iPhone. Ei bine, un iPhone X de 64 GB din China costă 1337 dolari, iar în Hong Kong costă 1094 dolari, deci profitul era însemnat.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×