în data de 29 iunie 2007 se lansa primul telefon Apple iPhone și cine ar fi ghicit la acea vreme ce avea să urmeze? 6 ani mai târziu trăim într-o lume dominată de tablete, cu un iPhone care a vândut multe zeci de milioane de unități și cu numeroase smartphone-uri care i-au urmat direcția de design.
Am o relație apropiată cu iDevice-urile, unul dintre primele video review-uri realizate de mine fiind cel al lui iPhone 3Gs, telefonul pe care l-am și achiziționat în 2009. El a sucombat în 2011, din cauza unor probleme de baterie. în 2009 am stat la coadă la Orange Shop de pe Victoriei, pentru a fi primul roman posesor de iPhone și a meritat fiecare secundă și fiecare bănuț, deoarece experienta unui iPhone era cu mult înaintea timpului său.
Acum Android pare a fi alegerea potrivită, în vreme ce Windows Phone nu își găsește maturitatea dorită de public, iar iOS 7 încearcă ceva riscat, care fie va prinde la public și va revoluționa, fiind cool, fie va fi un eșec total. în 6 ani s-a schimbat radical percepția față de telefoanele smart și acum toată lumea vrea unul, în vreme ce cu 6 ani în urmă, el era o "unealtă de comunicare" opțională. știți cât de mult avem de mulțumit lui iPhone pentru toate acestea?
El a împins întreg segmentul smartphone în față și asta o pot recunoaște și fanii Android. Voi ce făceați acum 6 ani?

