Acer Iconia W3 e oficială: prima tabletă Windows 8 cu ecran de 8 inch

971 ori20-05-2013
Acer Iconia W3 e oficială: prima tabletă Windows 8 cu ecran de 8 inch

După o serie de scăpări pe web și o listare pe Amazon, tableta Acer Iconia W3 a devenit oficială, prin intermediul site-ului producătorului său. E vorba de site-ul finlandez Acer, care s-a grăbit să posteze o pagină oficială pentru W3.

Terminalul ajunsese deja la FCC și pe Amazon și se zvonește că acest model va sosi în curând în magazine, la prețul de 380 de dolari. Specificațiile acestui device includ un display de 8 inch cu rezoluție de 1280 x 800 pixeli, procesor Intel Atom Z2760 Clover Trail, Windows 8 Pro și 2 GB RAM. Avem la dispoziție și un SSD de 64 GB, conectivitate WiFi și Bluetooth 2.0.

Acer Iconia W3 e oficială: prima tabletă Windows 8 cu ecran de 8 inch

Acer Iconia W3 dispune și de micro HDMI, port microUSB, slot microSD și o baterie care ar trebui să asigure 8 ore de funcționare. Terminalul va avea și un dock opțional cu tastatură, unul mai mare decât tableta, după cum se vede în imagini. Deși detaliile nu sunt foarte clare, se pare că tableta va sosi cu camere duale de 2 MP și o baterie de 3500 mAh.

Sursa: tablet-news.com
Taguri: Acer Acer Iconia W3 Iconia W3 Windows 8 Acer Windows 8 Pret Acer Iconia W3 Pret Iconia W3

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.