Pe lângă celelalte terminale cu Android lansate de către compania Alcatel în cadrul show-ului Mobile World Congress 2014, aceștia au prezentat și o serie de device-uri care rulează un nou sistem de operare, și anume Firefox OS. Un astfel de model prezentat, a fost Alcatel One Touch Fire C, terminal pe care îl puteți vedea în acțiune mai jos într-un mic video hands-on.
Alcatel One Touch Fire C este un smartphone de tip entry-level, care încearcă să păstreze dotări destul de modeste pentru a oferi un preț cât mai accesibil.. Acesta vine cu un display de 3.5 inch cu rezoluție 320x480, o cameră foto VGA, un procesor dual-core de 1.2 GHz, 512 MB RAM, 4 GB de stocare plus un slot pentru carduri microSD de până la 32 GB.
Deși sistemul de operare Firefox OS este doar la început, acesta și-ar putea găsi locul pe piață destul de ușor, chiar prin intermediul unor astfel de terminale accesibile. De asemenea, aflăm și faptul că acest OS folosește o funcție prin care aplicațiile utilizate mai des vor apărea în prim-planul meniului principal, în timp ce acelea care nu mai prezintă interes pentru utilizator vor fi eliminate din cadrul meniului.














