Aplicațiile din Cyanogen OS pot fi instalate acum și pe terminalele ce rulează CyanogenMod

847 ori11-11-2015
Aplicațiile din Cyanogen OS pot fi instalate acum și pe terminalele ce rulează CyanogenMod

Printre cele mai populare ROM-uri de pe piață se află totodată și CyanogenMod, software ce ne aduce o experiență Android aproape stock, lipsită de bloatware și de temele customizate ale producătorilor hardware. De asemenea, există și Cyanogen OS, versiunea comercială a lui CyanogenMod.

Aceasta din urmă se regăsește din fabrică pe terminale ca și OnePlus One, Lenovo ZUK Z1, sau Micromax Yu, iar pe lângă experiența stock vine și cu o serie de aplicații foarte interesante. De astăzi, și utilizatorii CyanogenMod se pot bucura de aceste titluri, prin intermediul pachetului C-Apps, pachet ce ne aduce mai aproape de experiența Cyanogen OS.

Pachetul în cauză conține următoarele aplicații: Audio FX, Theme Chooser, Theme Store, aplicație de apelare + True Caller, Gallery, dar și o aplicație de email dedicată. Pentru a le putea rula, vom avea nevoie de versiunea CyanogenMod CM 12.1 instalată pe terminalul nostru.

Arhiva cu aplicațiile de mai sus în format .apk poate fi descărcată chiar de aici.

Sursa: http://www.cyanogenmod.org/blog/introducing-the-cyanogen-apps-package
Taguri: Cyanogen CyanogenMod Audio FX Cyanogen OS versiune comerciala CyanogenMod C-Apps aplicatii Cyanogen OS

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.