Apple ar urma să folosească panouri OLED pe viitoarele modele iPhone, conform unor surse

1.006 ori28-11-2015
Apple ar urma să folosească panouri OLED pe viitoarele modele iPhone, conform unor surse

Surse din cadrul furnizorilor de componente din Asia ar fi aflat că Apple are de gând să folosească panouri OLED pe viitoarele sale modele iPhone, dar nu în următorul an. E vorba despre handseturile din perioada 2017-2018.

Furnizorii solicita producătorilor de panouri pentru display din Coreea şi Japonia să îşi extindă producţia pentru astfel de ecrane pe viitor. Apple ar avea de gând să lanseze modele iPhone cu ecran OLED în 2017, dar ar putea aştepta până în 2018, în funcţie de comportamentul furnizorilor şi eficienta de producţie.

Până acum firma din Cupertino a ezitat să lucreze cu panouri OLED, din cauza duratei de viaţă scăzute, a luminozităţii şi a capacităţii scăzute de economisire a energiei. LG Display, Japan Display şi JOLED sunt principalii candidaţi să preia comenzile pentru iPhone-urile viitoare. Se pare că această veste ar fi provocat îngrijorare în rândul producătorilor japonezi de ecrane LCD, mai ales că acestea reprezintă 80% din business-ul JDI.

JDI şi JOLED vor crea noi centre de cercetare la anul între timp, iar producţia în masă de panouri OLED va debuta în 2018. Sharp ar putea avea de suferit mult, pentru că nu a investit în această tehnologie.

Sursa: digitimes.com
Taguri: Apple OLED iPhone LG Samsung LG Display Japan Display JOLED JDI

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.