Apple dă În judecată Samsung pentru că i-a copiat produsele; iPhone și iPad surse de inspirație?

2.174 ori19-04-2011
Apple dă În judecată Samsung pentru că i-a copiat produsele; iPhone și iPad surse de inspirație?

Deși Apple și Samsung sunt parteneri, gigantul din Cupertino folosind memoria flash a companiei asiatice pentru iPhone, iată că firma controlată de Steve Jobs a dat în judecată Samsung. Motivul? Copierea designului lui iPad și iPhone și a interfațelor acestora, conform celor de la Wall Street Journal.

Printre produsele acuzate de faptul că ar copia designul lui Apple iPhone se numără Samsung Galaxy S 4G în special, iar imaginile comparative de mai sus ilustrează asemănările. Alte produse vizate de proces sunt Samsung Nexus S și tableta Galay Tab, care ar fi o copie de iPad în viziunea celor de la Apple.

Acțiunea legală a fost intentată în Districtul Nordic al statului California iar Apple speră să obțină atât daune materiale cât și o pedeapsă împotriva celor de la Samsung, probabil prin încetarea vânzării produselor similare. șansele sunt mari ca aceste companii să ajungă la o înțelegere, iar Samsung să plătească taxe de licențiere pentru tehnologiile "împrumutate" de la Apple, dacă este cazul.

Interesant e faptul că firma din Cupertino a investit 100 de milioane de dolari în Samsung în 1999, pentru a crește producția de monitoare cu ecran plat, dar chiar și după aceasta mâna de ajutor, companiile au continuat să se șicaneze.

Sursa: wsj.com
Taguri: Apple versus Samsung iPhone versus Galaxy S iPhone 3GS iPgone 4 Samsung Galaxy S I9000 Galaxy S iPad iPad 2 Nexus S Galay Tab

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.