Apple face achiziţii masive de cobalt pentru bateriile de iPhone, înainte ca Tesla să ia tot stocul

Autor:  | Publicat în:  Apple 1.559 ori
<b>Apple face achiziţii masive de cobalt pentru bateriile de iPhone, înainte ca Tesla să ia tot stocul</b>Deși nu produce bateriile pentru dispozitivele din portofoliu, Apple poartă în aceste zile licitații aprige pentru achiziția de cobalt necesar acumulatorilor de iPhone. Și Tesla licitează la rândul său pentru stocul acestei materii prime, dar

Apple e într-un adevărat război al licitaţiilor pentru materialul cobalt, util pentru bateriile de iPhone. Războiul se poartă cu Tesla, care vrea să pună mâna pe cât mai mult cobalt pentru bateriile maşinilor sale.

Informaţiile vin de la Bloomberg, care scrie într-un reportaj că Apple şi Tesla se află în discuţii intense cu companiile miniere pentru a îşi asigura furnizarea de cobalt pentru următorii ani. Acesta este un element chimic cheie pentru realizarea de baterii Li-Ion, care apar pe orice gadget din ziua de azi, de la laptop-uri şi telefoane, până la automobile electrice.

Apple nu îşi produce propriile baterii, deci e bizar să îi vedem cumpărând materie primă. Pe de altă parte companiile miniere vor fi mai tentate să colaboreze cu Apple, care produce sute de milioane de telefoane, faţă de Tesla, care produce încă puţine maşini, în comparaţie cu marii jucători auto. Acest stres pus pe producţia de cobalt îi va afecta preţul şi e posibil să apară şi specula.

Astfel, de la 20.000 de dolari pe tona metrică în septembrie 2016, acum preţul este de 80.000 de dolari. Două treimi din producţia globală de cobalt vine din Republica Democratică Congo, care e instabilă politic, deci trebuie unse şi nişte miliţii pe acolo cu fonduri pentru a lăsa să treacă transporturile. Pe lângă competiţia cu Tesla, putem deduce din achiziţia Apple ca firmă din Cupertino ar putea să îşi dezvolte propriile baterii pe viitor.

În ultima vreme a încercat să realizeze tot mai multe componente in house, asigurându-şi resursele necesare.

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×