Apple nu renunță la ideea unui iPhone cu scanner de amprente integrat în display; Vedem un brevet proaspăt acordat

Autor:  | Publicat în:  Apple  Patente & Brevete 487 ori
<b>Apple nu renunță la ideea unui iPhone cu scanner de amprente integrat în display; Vedem un brevet proaspăt acordat</b>Deși în aceste zile pare că Apple încearcă să promoveze pe cât posibil sistemul de autentificare Face ID, la un moment dat tot vom avea parte de o revenire pentru cititorul de amprente, de această dată fiind vorba despre

Deși în aceste zile pare că Apple încearcă să promoveze pe cât posibil sistemul de autentificare Face ID, la un moment dat tot vom avea parte de o revenire pentru cititorul de amprente, de această dată fiind vorba despre o implementare a sa sub display. De multă vreme sunt speculații în acest sens și chiar de curând am aflat că Apple ar lucra împreună cu Qualcomm la dezvoltarea unei asemenea soluții.

Astăzi avem și ceva mai credibil și anume un brevet proaspăt primit de către compania din Cupertino, ce-i drept după mai bine de 3 ani de la depunerea sa. Există posibilitatea ca Apple să fi avut în plan implementarea unui asemenea cititor de amprente pe iPhone X, dar în ultimă instanță a decis să meargă pe soluția numită Face ID.

Brevet Apple

Chiar și așa brevetul de față ne dă speranțe cu privire la un viitor iPhone ce va oferi o asemenea dotare și extra funcționalități pe lângă simpla deblocare pe seama amprentei. Din documentele asociate descoperim că tehnologia imaginată de către Apple va permite și alte funcții precum monitorizarea pulsului și respirației sau chiar deblocarea atunci când primim un apel, asta prin scanarea obrazului.

Rămâne de văzut când de curând vom avea parte de o revenire a scannerului de amprente în portofoliul de telefoane Apple și dacă se renunță la Face ID de dragul unui design complet edge-to-edge fără acel breton inestetic. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×