Apple se codește cu privire la adoptarea de modemuri MediaTek; Decizia nu va sosi prea curând, se pare

509 ori
<b>Apple se codește cu privire la adoptarea de modemuri MediaTek; Decizia nu va sosi prea curând, se pare</b>Printre speculațiile din ultima săptămână le avem și pe cele legate de probabilitatea ca Apple să apeleze la producătorul chinez MediaTek pentru realizarea de modemuri pentru viitoare terminale, speculații care iată nu au un final prea fericit

În ultima săptămâna au apărut speculații că Apple ar putea începe să apeleze la MediaTek pentru a îi realiza cipuri modem, în încercarea de a nu mai depinde de Qualcomm. Acum aflăm că firma din Cupertino nu e chiar sigură că vrea să se înhame la un parteneriat cu chinezii.

Noile informații vin din cadrul lanțului de furnizori din Taiwan. Ultimele zvonuri afirmau chiar că noile cipuri ar putea ajunge pe iPhone-urile din acest an, ceea ce pare improbabil acum. Apple nu e gata să ia o decizie până ce va ajunge la un consens cu MediaTek legat de perioada de lansări, evoluția tehnologiilor și eforturile de colaborare.

Bloomberg este una dintre sursele care propune această teorie, scriind că MediaTek ar putea deveni a doua sursă pentru modemuri Apple după Qualcomm și înlocuind Intel cu această ocazie. MediaTek și-a prezentat deja un cipset de modem 5G, Helio M70 în cadrul Computex 2018 la început de iunie.

A afirmat că acest produs e realizat în conformitate cu standardele 3GPP și se pare că acest modem va transmite date la viteze de până la 5 Gbps, în vreme ce este conectat la o rețea 5G. Helio M70 folosește un proces de producție de 7 nm bazat pe tehnologie TSMC, pentru a reduce consumul.

Livrarea de cipuri și modemuri de gen începe în 2019. MediaTek a început să investească serios în zona IoT, smart Home, cea a terminalelor mobile, încercând să câștige clienți noi. Un prim pas pentru colaborarea cu Apple ar fi furnizarea de cipuri WiFi pentru HomePod.

Material Video Promovat:

Teste acoperire și viteză 5G în București prin Speedtest Ookla, în rețeaua Orange

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×