Apple va ține o conferință legată de noile modele iPad pe 22 octombrie, afirmă surse de Încredere

918 ori09-10-2013
Apple va ține o conferință legată de noile modele iPad pe 22 octombrie, afirmă surse de Încredere

Exact cum se zvonea, Apple va avea în această lună un eveniment pentru lansarea noilor sale tablete. Cei de la AllThingsD au surse sigure care au aflat că pe 22 octombrie compania din Cupertino va prezenta noile sale terminale cu diagonală mare.

Evenimentul e pe bază de invitație și va avea loc de marțea viitoare într-o săptămână. Aparent, pe scena se vor afla, pe lângă iPad 5 și iPad Mini 2 și noi modele Mac Pro și OS Mavericks. Mai aflăm și că a cincea generație de iPad va integra un procesor 64 bit, probabil A7, plus o cameră mai bună și o carcasă mai compactă.

iPad Mini 2 va primi la rândul său un CPU A7 64 bit, un display Retina și probabil ambele noi tablete vor adopta scannerul de amprente Touch ID. încă nu e clar unde se va ține evenimentul, opțiunile fiind Apple Town Hall Auditorium sau Centrul Yerba Buena din San Francisco.

Interesant e ca pe 22 octombrie are loc și un eveniment de anvergură Nokia și debutul în magazine al tabletelor Surface 2.


Taguri: Lansare iPad 5 iPad 5 iPad mini 2 Mac Pro OS Mavericks A7 22 octombrie

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.