AVI, celebrul asistent virtual al celor de la Allview a devenit mai deştept în această săptămână, primind funcţie Text to Speech (TTS). De la începutul acestui an asistentul fusese deja upgradat cu o interfaţă nouă şi noi comenzi, iar acum trece mai departe. Ce e nou aflaţi mai jos.
Allview a integrat aici un algoritm special dezvoltat pentru că asistentul vocal să reproducă vocea umană şi asta în limba română. Algoritmul cel nou transformă textul pe care îl scrii în vorbire, folosind machine learning. Prin această metodă asistentul este antrenat să formeze conexiuni noi şi coerente între libere şi silabe. Se formează astfel cuvinte şi propoziţii complexe.
Orice text în limba română îţi va fi citit, iar tonalităţile specifice limbii noastre vor fi emulate. AVI a debutat în 2017, iniţial ca un asistent vocal care se ocupa de remindere, apelarea de contacte şi trimiterea de mesaje text dictate de utilizator. Ulterior a primit funcţii de asistent personal, inclusiv informaţii meteo, despre calendarul de sărbători, integrare cu Wikipedia şi cu programul TV, plus informaţii de cultura generală.
În acest moment AVI poate fi accesat de pe 25 de terminale Allview.