Camera lui OnePlus 2 primește o recenzie din partea lui Marques Brownlee; senzorul de pe device este unul de 13 megapixeli

1.323 ori15-07-2015
Camera lui OnePlus 2 primește o recenzie din partea lui Marques Brownlee; senzorul de pe device este unul de 13 megapixeli

Așa cum aflați chiar ieri din cadrul unui articol, celebrul blogger Marques Brownlee, cunoscut și după apelativul MKBHD, a primit în teste un model OnePlus 2, telefon despre care am aflat destul de multe în ultimul timp.

Știm că acesta sosește cu 4 GB memorie RAM, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 810, port UBS Type-C, dar și cu un senzor de amprente. O necunoscută în această ecuație era și camera foto, componentă despre care echipa OnePlus spunea că se va bate de la egal la egal cu flagship-urile actuale.

Mostra foto OnePlus 2

Ei bine, iată că astăzi, camera foto de pe OP2 primește un review detaliat chiar din partea lui Marques, acesta vorbind pe parcursul a 7 minute despre calitatea fotografiilor, dar și a clipurilor video înregistrate. Aflați că OnePlus 2 va aduce o cameră foto principală de 13 megapixeli cu deschidere f/2.0.

Camera lui OnePlus 2 primește o recenzie din partea lui Marques Brownlee; senzorul de pe device este unul de 13 megapixeli

Brownlee ne dezvăluie că toate fotografiile cu OnePlus 2 (disponibile aici), au fost realizate folosindu-se modul auto. Deși calitatea acestor imagini nu oferă detalii uimitoare în comparație cu senzorii de pe alte device-uri, acesta declară că atât nivelul de contrast, cât și cel de reproducere a culorilor este unul perfect echilibrat.

Totodată, ni se dezvăluie că în meniul camerei foto de pe OnePlus 2 avem la dispoziție și modul Clear Shot prin care fotografiile beneficiază de un boost la capitolul claritate. În același timp MKBHD afirmă că OnePlus 2 nu pare a sosi cu OIS, detaliu pe care îl remarcăm și din clipul inserat în recenzie.

Comparatii foto OnePlus 2

Nu în ultimul rând, acest blogger realizează și un test foto comparativ între OnePlus 2, OnePlus One, LG G4, Samsung Galaxy S6 și iPhone 6 Plus. Aceste imagini, dar și un prim clip de unboxing pentru noul terminale, pot fi văzute aici, respectiv aici.

​Mulțumim lui Nicolae Minga pentru pont!


Taguri: Review camera OnePlus 2 OnePlus 2 OnePlus 2 Marques Brownlee MKBHD

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.