Samsung Galaxy S III este telefonul momentului și în țara noastră. Avem un interes pronunțat față de telefon și din 29 mai va putea fi achiziționat atât de la magazinele online cât și de la operatori de telefonie mobilă în genul Vodafone, Orange și Cosmote.
Un telefon ca Samsung Galaxy S III chiar dacă este achiziționat și fără semnarea unui abonament trebuie însoțit de un trafic lunar de date - minim 500 MB și ar fi o recomandare pe la 1 GB. Nu știu dacă mai are rost, dar amintesc care sunt specificațiile lui SGS III în mare: display Super AMOLED de 4.7 inch cu rezoluție HD de 1280x720 pixeli, procesor Exynos quad-core la 1.4 GHz, 1 GB RAM, 16 / 32 / 64 GB spațiu de stocare și microSD de până la 64 GB, Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich, 3G cu viteze de până la 21 Mbps, Wi-Fi în toate standardele, cameră de 8 Megapixeli ce filmează la 1080p și cameră frontală de 1.9 Megapixeli ce filmează HD, baterie de 2.100 mAh și grosime de 8.9 mm.
Să vedem un tabel cu prețurile la liber pentru Samsung Galaxy S III:
| Magazin / Operator de telefonie | Samsung Galaxy S III |
| eMAG.ro | 2.699 lei |
| evoMAG.ro | 2.649 lei |
| quickmobile.ro | 2.599 lei |
| MarketOnline.ro | 2.639 lei |
| Germanos.ro - Cosmote | 2.689 lei |
| Orange | 622 euro - 2.763 lei* |
| Vodafone | 629 euro - 2.795 lei * |
*Valabil la cursul de schimb din data de 18 mai 2012.
Și să parcurgem ofertele promovate de către Vodafone și Orange:
| Samsung Galaxy S III Detalii abonament | Vodafone | Orange |
| Denumire abonament | Mega 25 și Internet pe mobil 1 GB | Pantera 21 și My Smartphone 15 |
| Abonament lunar | 37 euro - 165 lei | 36 euro - 160 lei |
| Trafic de internet | 1.5 GB / lună | 1.35 GB / lunp |
| Minute în rețea | 1500 minute | 1500 |
| Minute naționale | 250 | 200 |
| Mesaje în rețea | 1500 | 500 + 75 MMS |
| Mesaje naționale | 250 | - |
| Preț plătit pe telefon la semnarea contractului | 279 euro - 1.240 lei | 299 euro - 1.329 lei |
| Total - costurile telefonului și abonamentului după 24 luni | 1.167 euro - 5.185 lei | 1.163 euro - 5.168 lei |
Ofertele Vodafone și Orange sunt aproape identice dacă te uiți la prețul plătit după un abonament încheiat pe doi ani de zile. Un plus mare pentru Vodafone care oferă și mesaje naționale, mai multe minute naționale și cu 150 MB peste oferta de internet via 3G a Orange.
Presupun că se poate obține un preț mai bun prin ofertele de fidelizare cu puncte de loialitate și reducerile inerente la prelungirea contractului, dar acolo ofertele sunt personalizate și nu un standard.
Aveți în plan să achiziționați un Samsung Galaxy S III? Se discută pe forum.
Update: Mi s-a spus pe twitter că ar fi fost mai ok o analiză pe abonamente cu un preț mai mic. Așa că revin cu două tabele.
Abonament lunar în jurul a 20 de euro
| Samsung Galaxy S III Detalii abonament | Vodafone | Orange |
| Denumire abonament | Mega 8 Internet pe Mobil 1 GB | Pantera 12 și My Smartphone 10 |
| Abonament lunar | 20 euro - 89 lei | 21 euro |
| Trafic de internet | 1.080 MB / lună | 620 MB |
| Minute în rețea | 800 | 900 |
| Minute naționale | 80 | 120 |
| Mesaje în rețea | 800 | 400 și 40 MMS |
| Mesaje naționale | 80 | - |
| Preț plătit pe telefon la semnarea contractului | 399 euro - 1.772 lei | 379 euro - 1.685 lei |
| Total - costurile telefonului și abonamentului după 24 luni | 879 euro - 3.905 lei | 883 euro - 3.923 lei |
Abonament lunar în jurul a 15 euro
| Samsung Galaxy S III Detalii abonament | Vodafone | Orange |
| Denumire abonament | Mega 8 Internet pe mobil 500 MB | Delfin 9 și Net Mail |
| Abonament lunar | 15 euro - 67 lei | 12 euro - 53 lei |
| Trafic de internet | 580 MB | 150 MB |
| Minute în rețea | 800 | 900 |
| Minute naționale | 80 | 135 |
| Mesaje în rețea | 800 | 900 |
| Mesaje naționale | 80 | - |
| Preț plătit pe telefon la semnarea contractului | 449 euro - 1.996 lei | 621 euro - 2.759 lei |
| Total - costurile telefonului și abonamentului după 24 luni | 809 euro - 3.595 lei | 909 - 4.040 lei |
Vodafone oferă mai multe beneficii la ambele abonamente. Oferta Orange ar mai trebui ceva ajustată ca să devină competitivă.


