Care sunt așteptările Huawei pentru piața smartphone în 2019? Aflăm target-ul de vânzări al chinezilor

509 ori15-04-2019
Care sunt așteptările Huawei pentru piața smartphone în 2019? Aflăm target-ul de vânzări al chinezilor

După ce anterior aflam că nimeni altul decât CEO-ul Huawei și anume Richard Yu este convins de faptul că firma sa va depăși Samsung până în 2020 în zona smartphone, iată că astăzi sosesc și estimări de vânzări pentru anul în curs. De această dată informațiile vin din partea vicepreședintelui Huawei, Zhu Ping care a ținut un discurs în cadrul unui eveniment oficial organizat recent în China.

Pe această cale descoperim că în 2019 cei de la Huawei au un target de vânzări în zona smartphone de peste 250 milioane de terminale, asta după ce anul trecut livrările companiei la nivel global au depășit 200 milioane unități. Ping a declarat și faptul că anul acesta Huawei are așteptări mai mari, dorind să urce și mai sus pe podium.

În cazul în care firma chineză reușește să livreze peste 250 milioane smartphone-uri în acest an precum își propune, atunci sunt mari șanse să devină cel mai mare producător smartphone din lume, depășind Samsung. Un detaliu interesant pe care îl aflăm este acela că la ora actuală din 3 smartphone-uri vândute în China, unul este un model Huawei.

Obiectivul e o cotă de piață de 50% în China, astfel încât la vânzarea a două telefoane, unul să fie Huawei. O strategie prin care s-ar putea obține acest rezultat implică reducerea prețurilor terminalelor din portofoliu exclusiv pentru piața chineză. 

Via: GIZCHINA.COM
Taguri: Huawei Asteptari Estimari Piata smartphone Vanzari Target vanzari Huawei P30 Huawei P30 Pro Richard Yu ceo huawei Zhu Ping Vicepresedinte Huawei

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.