CEO-ul RIM, Thorsten Heins promite un nou telefon BlackBerry 10 OS la Începutul lui 2013

Autor:  | Publicat în:  BlackBerry 725 ori
<b>CEO-ul RIM, Thorsten Heins promite un nou telefon BlackBerry 10 OS la Începutul lui 2013</b>Săptămâna trecută ne-a adus vești proaste și anume faptul că RIM va amâna lansarea lui BB 10 OS, platforma nefiind gata încă și urmând să sosească în 2013, nu către finalul acestui an, așa cum se promisese inițial. CEO-ul Research în...

Săptămâna trecută ne-a adus vești proaste și anume faptul că RIM va amâna lansarea lui BB 10 OS, platforma nefiind gata încă și urmând să sosească în 2013, nu către finalul acestui an, așa cum se promisese inițial. CEO-ul Research în Motion Thorsten Heins a oferit niște explicații cu privire la întârziere într-o sesiune Q&A cu cititorii Globe & Mail.

Oficialul a menționat că mai avem de așteptat doar câteva luni pentru sosirea lui BB 10 OS, iar motivul întârzierii este o serie de finisaje de ultim moment. Aparent toate aceste modificări de ultimă oră sunt necesare deoarece se lucrează cu o cantitate imensă de cod nou și trebuie verificate greșelile atent. Thorsten atrage atenția că acesta nu este un OS construit pe bazele unei platforme mai vechi, ci un concept complet nou, deci predispus la erori și probleme de finisare.

De aici și nevoia de perfecționare și amânările... în fine, aflăm că pe undeva prin ianuarie 2013 ar trebui să vedem și o prezentare oficială de smartphone full touch BlackBerry cu BB 10 OS la bord. Poate la CES 2012? Aceasta este ultima carte pe care RIM o joacă și dacă nu va fi una câștigătoare, atunci canadienii trebuie să "abandoneze nava".

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×