După scandalul SUA - ZTE din ultima săptămână, statul chinez a început să ia măsuri serioase pentru a accelera dezvoltarea de procesoare proprii. Probabil aţi aflat deja că ZTE are interzis la cumpărarea de procesoare Qualcomm din SUA şi e posibil să aibă interzis şi la Android în curând.
Conform Reuters, China îşi va creşte producţia în zona de "semiconductor". Oficiali de vârf ai aparatului de conducere chinez au pus la punct o strategie care implică planuri agresive pentru acest sector. Au avut loc întruniri cu reprezentanţi ai industriei, autorităţi de reglementare şi a fost pusă la punct o finanţare specială pentru producătorii de cipuri. China deja începuse o mişcare în această zonă, având ca ţinta integrarea de chipset-uri produse intern pe 40% dintre telefoanele sale până în 2025.
Variante există, fie că ne gândim la MediaTek sau la Huawei Kirin, deşi Huawei nu prea ar vrea să îşi împartă chipset-urile şi cu alţii. Apoi sunt producătorii de rang secund, ca Rockchip sau Allwinner, care pot veni tare din spate. Ca să nu mai vorbim ca nume mari ca Oppo sau Vivo îşi pot începe producţia proprie de cipuri, iar TSMC e oricând o opţiune.
Ceea ce au păţit Huawei şi ZTE în SUA e doar începutul, de aceea îşi iau chinezii măsuri de precauţie.