Ieri scriam despre noul trailer de peste 2 minute al filmului Steve Jobs, care apare la toamnă şi se anunţă epic. În această peliculă rolul lui Jobs e jucat de Michael Fassbender, iar în pielea lui Steve Wozniak a intrat Seth Rogen. Să vedem ce a avut de zis chiar unul dintre protagoniştii poveştii reale, Wozniak despre acest trailer.
Ştim că el nu a fost încântat de filmul jOBS cu Ashton Kutcher şi nici de perspectiva de a fi jucat de Seth Rogen când au fost anunţate datele proiectului. Woz a reacţionat la noul trailer, afirmând că el nu are acel fel de a vorbi etalat de actorul grăsun şi bărbos. Woz a continuat afirmând că replicile rostite nu par genul de cuvinte pe care le-ar spune, dar că mesajul e corect, cel puţin parţial.
Clipul promoţional pentru film abordează o problemă pe care mulţi şi-au pus-o: "Steve Jobs nu e inginer, nu ştie să realizeze designuri revoluţionare şi nici să bată un cui". Iar Rogen/Woz continua în trailer zicând "atunci de ce toţi te numesc un geniu?". Micile conflicte dintre cofondatorii Apple s-au bazat mereu pe faptul că Steve Wozniak ducea greul muncii la început, în vreme ce Jobs era doar omul cu bla-bla-ul, cu ideile, cu conexiunile şi cel care vorbea cu distribuitorii.
Există şi veşti bune din partea simpaticulul Wozniak, care l-a regăsit pe Steve Jobs în acest trailer, deşi puţin cam exagerat. Vouă ce impresie vă lăsa actorii aleşi?

