Produse evoMAG.ro

Cugetare: Telefonul

Autor:  | Publicat în:  Opinii 1.725 ori
<b>Cugetare: Telefonul</b>Telefoanele de mult nu mai sunt doar telefoane. Ele au devenit - ne place sau nu - cel mai important obiect din viaţa unui om. Sunt centrul a tot ce înseamnă comunicare şi interacţiune, învăţare şi informare, exprimare și creație, divertisment şi..

Telefoanele de mult nu mai sunt doar telefoane. Ele au devenit - ne place sau nu - cel mai important obiect din viaţa unui om. Sunt centrul a tot ce înseamnă comunicare şi interacţiune, învăţare şi informare, exprimare și creație, divertisment şi multimedia.

Ne-au acaparat atenția într-o așa măsură, încât tot ceea ce se întâmplă în afara bulei de influență a telefonului, să pară doar o extensie. Ne întâlnim cu rude, cunoștințe, prieteni și observăm că stăm cu nasul în telefon. Stăm cu nasul la telefon la conferințe, teatru, cinema, cafenea, restaurant, nuntă, botez, la munte, la mare, pe tren, în metrou, la masă, în cadă și pe budă.

Băgăm de seamă că suntem prieteni în mediile de socializare, dar rareori ne salutăm pe stradă, chiar dacă ne urăm ”La Mulți Ani” pe Facebook. Interacțiunea indirectă e falsă. De câte ori tastăm câte un happy face sau wink când de fapt nu simțim nimic și o facem doar să impresionăm pozitiv. 

Apoi avem sesiunile de dimineață și seară, când ne trezim și ne culcăm cu telefonul. Îl folosim la servici, îl folosim acasă, îl folosim mereu. Jucatul tot pe telefon îl rezolvăm. Când vine vorba de viața sexuală avem aplicații pentru matching, chat, videochat, vizionat înregistrări și chiar și livecam. În concluzie, chiar dacă avem o relație, tot pe telefon se bazează.

Evident avem și hobby-uri și ghiciți ce! Tot prin intermediul telefonului ne satisfacem aceste mici plăceri, că e vorba de organizare, că e doar simplă informare. Cum spuneam, telefonul a devenit cel mai important obiect din viaţa unui om, tocmai de aceea trebuie să luăm în considerare o opțiune ce ne poate readuce, cel puțin parțial, în lumea celor atenți, a celor care comunică direct și sunt interesați de interacțiunea clasică.

Soluția în opinia mea este un telefon pe care să îl folosim când facem ieșiri în societate, când dorim această interacțiune directă, când dorim să vorbim, să ascultăm, să convingem sau să fim convinși. Acest telefon trebuie să fie unul clasic!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×