Chiar în prima săptămână a lunii iunie aflam vestea că SonyXperia XZ3 s-ar putea lansa chiar în această toamnă la IFA, o informație care inițial părea a fi doar un leak nefondat. Totuși, în săptămânile următoare apariției acestei știri au venit și alte informații, ba chiar și fotografii reale cu dispozitiviul cel nou. Acum ne aflăm în stadiul în care descoperim randări din partea producătorilor de huse care își vând deja accesoriile pe plan european.

Magazinul Mobilefun.co.uk este cel care listează în momentul de față huse marca Olixar destinate noului flagship japonez, accesorii cu prețuri cuprinse între 6.79 și 28.32 euro. Sunt carcase rugged pe listă, modele din silicon cu textură mată, cât și pachete de husă + folie de sticlă pentru ecran.
Randările de față nu fac decât să confirme design-ul pe care l-am mai văzut reprezentat anterior și asociat lui Xperia XZ3. Noul telefon va opta pentru un look foarte puțin schimbat în comparație cu cel purtat de XZ2, liniile generale de design fiind păstrate. Noutatea principală va fi reprezentată de către camera duală din spate care va avea cei doi senzori separați și nu integrați într-un modul precum vedeam pe XZ2 Premium.
Dotările vor fi unele high-end, dar motivul pentru care japonezii decid să vină atât de repede pe piață cu un înlocuitor pentru XZ2 este greu de înțeles..













