Producătorul de încărcătoare wireless Energous va începe livrările de accesorii la finalul acestui an; Un posibil partener pentru Apple şi iPhone 8

392 ori21-01-2017
Producătorul de încărcătoare wireless Energous va începe livrările de accesorii la finalul acestui an; Un posibil partener pentru Apple şi iPhone 8

Zvonurile despre un iPhone cu încărcare wireless circulaă de aproximativ 2 ani, fără un indiciu clar în această direcţie, nici măcar pentru iPhone 8. Printre potenţialii parteneri Apple în această iniţiativă s-ar putea număra şi Energous, firmă care va începe să îşi livreze accesoriile de încărcare wireless de la finalul acestui an.

CEO-ul Energous, Steve Rizzone a confirmat recent că partenerul său principal e "una dintre cele mai mari companii ce produce electronice", indicând că ar fi vorba de Apple. Energous a creat WattUp, o tehnologie cu adevărat wireless şi care foloseşte frecvenţele radio pentru a încărca terminale aflate şi la 4 metri distanţă. Tehnologia e mult mai evoluată decât alte tipuri de încărcare wireless practicate azi în zona smartphone.

Cu WattUp e de ajuns să intri în camera cu telefonul şi el începe imediat să se încarce. Pentru început tehnologia a fost inclusă pe gadgeturi mai mici, precum Bluetooth trackerul Chipolo sau un aparat auditiv SK Telesys. Există documente din 2014 care confirmă că Energous avea certificare de compatibilitate cu produse Apple, iar recent furnizorul firmei din Cupertino, Dialog Semiconductor a investit 10 milioane de dolari în Energous, deci lucrurile se aliniază bine.

Din câte auzim totuşi primele accesorii vor veni de abia pe final de an, deci odată cu iPhone 8.

Via: macrumors.com
Taguri: Energous Livrari Accesorii Incarcatoare wireless Steve Rizzone iPhone Incarcare Wireless

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.