Essential Phone a vândut doar 5000 de unităţi de la debutul său din august

Autor:  | Publicat în:  Essential 2.149 ori
<b>Essential Phone a vândut doar 5000 de unităţi de la debutul său din august</b>După ce a fost puternic criticat de către celebrul youtuber MKBHD, iată că Essential Phone nu o duce prea bine pe piață, asta datorită vânzărilor foarte slabe. Potrivit unui raport ajuns online se pare că doar 5000 unități ale acestui handset au fost

Veştile proaste legate de Essential Phone continuă, iar azi aflăm că terminalul a vândut doar 5000 de unităţi de când a început să fie disponibil. A trecut o lună şi aproape 2 săptămâni de la debutul său, iar 5000 de unităţi nu e deloc bine, nici măcar pentru un startup.

Vorbim despre acelaşi telefon care e foarte greu de desfăcut şi reparat şi acelaşi care l-a dezamăgit puţin pe Marques Brownlee, mai ales la capitolul cameră. Terminalul realizat de startupul lui Andy Rubin a început să fie vândut de pe 17 august, perioada în care un device LG sau Samsung ar fi vândut milioane de unităţi dacă vreţi o comparaţie.

5000 de unităţi într-o lună ar putea la fel de bine să fie zero în ziua de azi. Reţineţi totuşi că lucrăm aici cu o estimare, deci nu trebuie să ne grăbim să tragem concluzii. Numărul vine de la BayStreet Research, care a urmărit livrările în SUA ale terminalelor. BayStreet a luat legătura cu Essential, oferindu-le dreptul la replică, dar aceştia nu au comentat.

Între timp Samsung Galaxy Note 8 a înregistrat 650.000 de precomenzi doar în Coreea de Sud şi doar în 5 zile. Una din problemele lui Essential Phone e faptul că se găseşte doar la operatorul Sprint. Cine îl vrea deblocat plăteşte 699 dolari pe el. Chiar şi la acest preţ nu primeşti un terminal complet şi nici finalizat. Are nevoie de accesorii modulare, iar camera şi software-ul nu sunt încă 100% finalizate.

E drept că handset-ul arată bine şi are un design plăcut privirii, dar aceste aspecte nu sunt de ajuns. Andy Rubin a subliniat de multe ori că Essential Phone e doar începutul unei serii de produse, care va genera un ecosistem Essential. Întrebarea e dacă publicul va avea răbdare până ajungem acolo...

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×