Gionee Elife S7 se afișează În imagini live Înainte de lansarea oficială de la MWC

Autor:  | Publicat în:  știri diverse 1.246 ori
<b>Gionee Elife S7 se afișează În imagini live Înainte de lansarea oficială de la MWC</b>Un alt producător ce ne va onora cu prezența la Mobile World Congress anul acesta este și Gionee, compania chineză cunoscută în mare parte datorită celor mai subțiri smartphone-uri din lume aduse pe piață anul trecut. Aflăm că pe 2 martie,...

Un alt producător ce ne va onora cu prezența la Mobile World Congress anul acesta este și Gionee, compania chineză cunoscută în mare parte datorită celor mai subțiri smartphone-uri din lume aduse pe piață anul trecut. După ce anterior am aflat că noul device numit Elife S7 va fi prezentat oficial pe 2 martie, iată că astăzi primim și o serie de imagini live cu acesta.

Deși unele zvonuri ne dezvăluie faptul că telefonul pregătit va avea o grosime de doar 4.6 mm, acest lucru a fost infirmat recent de către TENAA, agenție de certificare care ne prezintă o talie de 5.5 mm pentru acest device.

Pe partea de specificații tehnice, Gionee Elife S7 ne va aduce un display Full HD de 5.2 inch, un procesor octa-core MediaTek MT6752 de 1.7 GHz, 2 GB memorie RAM și 16 GB de stocare, slotul microSD lipsind din aceasă ecuție. Alte dotări includ conectivitate 4G LTE, WiFi, Bluetooth 4.0 și un port microUSB v2.0.

Acest model sosește cu un senzor foto principal de 13 megapixeli însoțit de bliț LED și un senzor frontal de 8 megapixeli pentru captura selife. Gionee Elife S7 va integra o baterie de doar 2.600 mAh, iar la capitolul dimensiuni aflăm că acesta va cântări 126,5 grame și va măsura 148.8 mm în lungime, 72.4 mm în lățime și 5.5 mm în grosime. Ca minusuri putem nota din start bateria mică, cât și lipsa unui slot microSD.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×