Google anunță smartphone-urile Pixel și Pixel XL; primim 4 GB memorie RAM și procesoare Snapdragon 821

Autor:  | Publicat în:  Google 3.162 ori
<b>Google anunță smartphone-urile Pixel și Pixel XL; primim 4 GB memorie RAM și procesoare Snapdragon 821</b>Evenimentul Google din această seară ne-a adus și noua serie de smartphone-uri Pixel, gamă formată din două modele pentru început - Pixel și Pixel XL. Știam deja prin intermediul scăpărilor faptul că acestea împart un design, dar și un hardware similar

În cadrul unui eveniment ce a avut loc astăzi 4 octombrie de la ora 19:00 (ora României), Google a anunțat lansarea noilor smartphone-uri Pixel și Pixel XL - handset-uri dezvoltate în parteneriat cu taiwanezii de la HTC. Această lansare marchează totodată și renunțarea la branding-ul Nexus, chiar dacă denumirea cu pricina era pe gustul publicului și drept să recunoaștem suna chiar bine asociat unui smartphone. Cum schimbarea a fost realizată, nu putem face nimic, așa că ne îndreptăm atenția către noile smartphone-uri PIXEL! 

Design

Google Pixel

Dacă mă întrebați pe mine, acesta este capitolul cel mai puțin atractiv la noua serie Pixel, cel puțin atunci când punem noile smartphone-uri în raport cu modele precedente precum Huawei Nexus 6P - un phablet foarte arătos ce a devenit rapid favoritul utilizatorilor ce preferă dispozitivele cu ecrane generoase. În cazul lui Pixel și Pixel XL avem parte de o carcasă unibody metalică ce se aseamănă cu cea adoptată de către HTC One A9, din păcate fiind păstrate și acele margini groase deloc plăcute în cazul panoului frontal.

Se remarcă și o oarecare asemănare cu iPhone, iar pe partea din spate a dispozitivelor avem o zonă din sticlă ce ocupă aproximativ o treime. Aici se află ascunse antenele GSM și reprezintă totodată locația unde regăsim camera foto, bliț-ul LED și scanner-ul de amprente.

Hardware

Google Pixel

Cât despre partea hardware, nu avem de reproșat nimic - ambele produse sosind la pachet cu dotări de top. Procesorul ales aici este Qualcomm Snapdragon 821. chipset quad-core dezvoltat pe 16nm și compus din două nuclee Kyro tactate la 2.15 GHz și alte două nuclee Kyro de 1.6 GHz. Primim un chip grafic Adreno 530, 4 GB memorie RAM pentru ca multitasking-ul să nu fie o problemă, dar și variante cu 32 GB sau 128 GB de stocare internă.

Google Pixel

Cum era de așteptat, slotul microSD lipsește din peisaj, dar considerăm cele două variante disponibile drept suficiente pentru mai toate categoriile de utilizatori. De menționat faptul că Google Pixel ne aduce un display AMOLED de 5 inch cu rezoluție Full HD, în timp ce varianta de tip phablet Pixel XL vine cu un ecran mai generos de 5.5 inch ce adoptă de asemenea tehnologia AMOLED, și care oferă o rezoluție Quad HD (2560 x 1440 pixeli).

Cameră foto

Google Pixel

Din punct de vedere al capabilităților foto, Google Pixel și Google Pixel XL ne aduc un senzor de 12.3 megapixeli cu deschidere f/2.0, telemetru laser pentru focalizare rapidă, bliț dual-tone și cu funcția HDR+ alături. Mărimea pixelilor este de 1.55 microni, iar pe hârtie această cameră promite rezultate de top în condiții de iluminare scăzută. La prima vedere se pare că avem de-a face cu un upgrade pentru camera ce o regăseam anul trecut și pe modelele Nexus 5x și Nexus 6P.

Google Pixel

Avem suport pentru captură video la rezoluție 4K Ultra HD, dar și un sistem de stabilizare video foarte interesant după cum reiese din clipul de prezentare. Aflați că pentru selfie-uri ne este oferită o cameră frontală de 8 megapixeli cu deschidere f/2.0 și suport pentru captură 1080p, dar și faptul că Google va oferi stocare nelimitată în Google Photos a fotografiilor și clipurilor video la rezoluție original, ofertă destinată utilizatorilor ce vor achiziționa unul dintre aceste smartphone-uri. 

Google Pixel

De asemenea, Google a profitat de momentul lansării pentru a ne anunța că smartphone-urile Pixel au fost deja testate de către profesioniștii de la DxOMark- senzorul de 12.3 megapixeli fiind plasat pe locul 1 în topul celor mai bune camere de pe smartphone-uri, cu un scor de 89 puncte.

Baterie

Cum există o diferență la capitolul dimensiuni între cele două terminale, era de așteptat ca și bateriile să fie diferite. Ei bine, în cazul lui Google Pixel primim o baterie de 2770 mAh, în timp ce varianta phablet ne va pune la dispoziție o baterie mai generoasă de 3450 mAh. Avem parte de suport pentru tehnologia de încărcare rapidă Qualcomm Quick Charge 3.0, proces ce va fi realizat prin intermediul unui port USB Type-C.

Preț și disponibilitate

Google Pixel

Începând din data de 13 octombrie, Google Pixel și Google Pixel XL vor fi disponibile la precomandă în SUA, India, Australia, Canada, Germania și Marea Britanie - urmând ca vânzările să debuteze o săptămână mai târziu pe data de 20 octombrie. Vor fi disponibile 3 variante de culoare ce poartă denumiri mai speciale - Quite Black (negru), Really Blue (albastru - ediție limitată), respectiv Very Silver (argintiu).

Google Pixel

Aflați că prețul de pornire este de 649 dolari pentru varianta cu 32 GB de stocare a modelului compact Google Pixel. Rămâne să descoperim în perioada următoare și ce preț va purta phablet-ul Pixel XL - fiind cel mai probabil despre o sumă ce se apropie de 749 dolari. Posibil ca la începutul lunii noiembrie să vedem și noi aceste smartphone-uri aduse de către retailerii locali la vânzare.

Așteptați-vă la un preț de aproximativ 2900 lei pentru Google Pixel 32 GB..

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×