Google Pixel 4 are mod special de pozat constelaţiile; Alte funcţii noi dezvăluite de un clip promoţional ajuns pe web (Video)

941 ori
<b>Google Pixel 4 are mod special de pozat constelaţiile; Alte funcţii noi dezvăluite de un clip promoţional ajuns pe web (Video)</b>Google Pixel 4 îşi continuă scăpările şi face asta atât de des şi abitir încât ne întrebam dacă nu cumva vine mai devreme de luna octombrie, când îl aşteptam. De această dată avem un videoclip promoţional, în care apar câteva

Google Pixel 4 îşi continuă scăpările şi face asta atât de des şi abitir încât ne întrebam dacă nu cumva vine mai devreme de luna octombrie, când îl aşteptam. De această dată avem un videoclip promoţional, în care apar câteva funcţii noi ale terminalului, inclusiv una de "Astro Fotografie".

Pixel 4

Vedem în clip o demonstraţie a lui Google Assistant, care devine mai deştept şi mai rapid, dar şi navigare prin gesturi si control prin comenzi vocale. Apoi vedem fotografierea nocturnă, cu un Night Sight îmbunătăţit şi chiar o modalitate de fotografiere gândită special pentru a captura constelaţiile. Clipul este foarte animat şi viu colorat şi include şi câteva cadre cu noul telefon, cu aceeaşi cameră pătrată cu 3 senzori pe care o ştim deja (principal, cel cu obiectiv telephoto şi cel spectral).

Am scris recent despre Motion Mode, o funcţie de captură a subiecţilor în mişcare, aplicând Bokeh pe fundal. Au apărut şi noi nuanţe pentru telefon, precum una portocalie/coral şi am răsuflat uşuraţi când zvonurile au început să indice că vom vedea 6 GB RAM la bordul lui Pixel 4 şi nu doar 4 GB. Se discută şi despre zoom hibrid 8X, iar revenind la clip dacă vă uitaţi cu atenţie la începutul său Google pare a sugera că îţi vei putea controla telefonul doar cu comenzi vocale şi gesturi din mână (via senzori Project Soli), fără a îi atinge ecranul.

Cel puţin Google Photos poate fi complet controlat vocal. Iar Astro Fotografia ar putea include cadre superbe cu Calea Lactee în fundal, datorită unui boost la nivel de AI şi machine learning. Un fel de Moon Mode de la Huawei dus la nivelul următor.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×