Google promite lansarea de versiuni majore Android anual; după cum știm, următorul release va fi Android M

1.106 ori27-05-2015
Google promite lansarea de versiuni majore Android anual; după cum știm, următorul release va fi Android M

Mâine pe data de 28 mai, Google va da startul conferinței dezvoltatorilor Google I/0 2015, eveniment în cadrul căruia am putea vedea câteva noi produse software interesante. De asemenea, se zvonește și faptul că oficialii companiei ne vor oferi un preview al următorului release Android, și anume Android M.

Totodată, Hiroshi Lockheimer, directorul executiv Android, ne promite că de acum înainte vom avea parte de versiuni majore ale sistemului de operare mobil anual. Astfel, dacă anul acesta vom primi Android M, anul viitor vom avea parte de Android N.

Din câte se vehiculează până în acest moment, Android M va sosi la pachet cu doar câteva noi funcții, printre care se numără și optimizarea consumului RAM, introducerea unui sistem proprietar de autentificare prin amprentă, cât și optimizarea consumului de energie. Mai multe detalii despre noul release Android vom afla în zilele viitoare.

Sursa: ubergizmo.com
Taguri: Google Google Android Google Android M Android M Google i/o 2015 Google I/O Hiroshi Lockheimer

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.