HMD Global își respectă promisiunile; Aduce Android Pie și pe smartphone-ul Nokia 3

Autor:  | Publicat în:  Nokia  HMD Global 760 ori
<b>HMD Global își respectă promisiunile; Aduce Android Pie și pe smartphone-ul Nokia 3 </b>De-a lungul ultimelor luni cei de la HMD Global au adus update-ul Android 9.0 Pie pe multe dintre telefoanele Nokia din portofoliu, iar acum la început de vară și modelul entry-level Nokia 3 (2017)

De-a lungul ultimelor luni cei de la HMD Global au adus update-ul Android 9.0 Pie pe multe dintre telefoanele Nokia din portofoliu, iar acum la început de vară și modelul entry-level Nokia 3 (2017) se bucură de această actualizare. Finlandezii își respectă astfel promisiunea de a oferi 2 ani de actualizări software majore pentru Android, în cazul de față fiind vorba chiar de un model cu dotări modeste.

Nokia 3 debuta în februarie 2017 și ajungea pe masa de teste Mobilissimo la câteva luni distanță. Se livra cu ecran HD de 5 inch, procesor quad-core MediaTek, 2 GB RAM și cu o cameră foto principală de 8 megapixeli în spate. Ne-a plăcut acustica oferită de acest device, ecranul de calitate, Android-ul stock, dar și camera OK în raport cu prețul scăzut de comercializare.

Au fost desigur și câteva puncte slabe precum încărcarea îndelungată și lipsa filmării FHD, dar per total Nokia 3 a fost un telefon bunicel care a făcut dreptate zicalei "primești ce plătești". În momentul de față acest telefon costă pe plan local în jur de 600 lei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×